Expres

Suntem foarte îngrijorați de problema arieratelor

A declarat Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI în România

  • article_264487_1.jpg
 

FMI este foarte îngrijorat în privința problemei arieratelor sectorului public, care afectează și sectorul privat și revenirea economiei, a declarat  șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. „Suntem foarte îngrijorați în privința problemei arieratelor și după cum știți există și o acțiune precursoare în acest sens. Am lucrat progresiv. Această este o chestiune pe care vom continua să o subliniem: a avea arierate în sectorul public nu face rău numai sectorului public, ci și celui privat și revenirii”, a spus Franks, la un seminar organizat de BNR cu ocazia aniversării a 130 de ani de activitate a instituției. Potrivit oficialului FMI, Ministerul Finanțelor are o rezervă de lichiditate suficientă. Ministerul Finanțelor Publice a anunțat săptămâna trecută că a aprobat deschideri de credite din bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate în valoare de un miliard de lei, din care 616,5 milioane lei vor fi acordate spitalelor și 383,5 milioane lei pentru plata medicamentelor. Plata datoriilor catre sistemul sanitar este necesară pentru eliberarea următoarei tranșe din acordul cu FMI, de 914 milioane euro. Șeful misiunii de evaluare a FMI a declarat la finele ultimei misiuni de evaluare că board-ul FMI va aproba eliberarea următoarei tranșe, de 914 milioane euro, din acordul stand-by după ce autoritățile române vor îndeplini precondițiile stabilite, printre care figurează și plata arieratelor. Arieratele statului au ajuns la finele lunii iunie la două miliarde de lei, aproape dublu față de ținta stabilită în acordul cu FMI pentru jumătatea anului, de 1,09 miliarde lei, creșterea față de luna martie fiind de 240 milioane lei. Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, la finele lunii septembrie, eliberarea celei de-a șasea tranșe din împrumut.

Acordul continuă
Întrebat dacă remanierea Guvernului ar putea conduce la amânarea eliberării următoarei tranșe din împrumutul cu FMI, sau la creșterea costurilor de finanțare a statului, Franks a răspun negativ, adăugând că scrisorea de intenție va fi trimisă board-ului Fondului în a doua jumătate a lunii septembrie. În ceea ce privește posibilitatea unui nou împrumut, oficialul FMI a afirmat că deocamdată o astfel de discuție este prematură.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google