Politic

CONCURS. La inițiativa tinerilor democrat-liberali, Săptămâna aceasta va avea loc la Brașov competiția sportivă „Duatlon 2010”

  • logomytex.png
 

Asociația „Cetatea Brașovului”, în colaborare cu echipa de tineret PD-L Brașov, organizează săptămâna aceasta competiția sportivă denumită „Duatlon 2010”. Concursul are loc pe aleea de sub Tâmpa și constă în probe de mountain bike între două ture de alergare, care vor străbate centrul vechi al Brașovului. Înscrierile se pot face pe www.duatlon.ro sau la punctul de plecare în concurs, la Bastionul Ţesătorilor.
Tura de alergare va avea o lungime de 5 km, iar cea de ciclism de 8 km. Traseul pornește pe Aleea Tiberiu Brediceanu, pe lângă zidul de apărare al Cetății Brașovului. La Bastionul Ţesătorilor se coboară pe lângă Centrul Sportiv Olimpia și Liceul Sportiv.
Va fi traverseată strada Poarta Șchei și prin fața Porții Ecaterina, unde va fi amplasat primul punct de revitalizare. Se traversează strada Gheorghe Barițiu și se urmează zidul de apărare al cetății, pe strada După Ziduri.
Urmează prima ascensiune a traseului spre Turnul Negru, iar apoi se continuă cu o ușoară ascensiune către Turnul Alb. Se coboară pe o potecă înspre Parcul Livada Poștei. Traseul trece prin fața Bibliotecii Centrale și continuă pe lângă zidul de apărare, tot pe strada După Ziduri. Ajunși în dreptul Turnului Alb, concurenții reiau urcarea înspre acesta, pe scări. Se coboară din nou pe strada După Ziduri și traseul se întoarce pe același drum către Bastionul Ţesătorilor. Ajunși aici, concurenții vor continua alergarea pe lângă Telecabina și Restaurantul Casa Pădurarului. Pe traseul marcat se continuă alergarea până la standul de biciclete și linia de sosire pentru al doilea tur. Pe parcurs există două posturi de control unde vor fi amplasați arbitrii, pentru a monitoriza parcurgerea și buna desfășurare a concursului. Vârsta minimă de participare este de 18 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google