Liberalul Căncescu cere Președinției eliberarea din închisoare a fostului primar PNL din Baia Mare

Președintele CJ Brașov susține că ar fi vorba despre un abuz în acest caz
Liderul PNL Brașov, Aristotel Căncescu (care este și președinte al Consiliului Județean), a formulat ieri o scrisoare deschisă pe adresa președintelui României, Traian Băsescu, solicitându-i să intervină pentru eliberarea din închisoare a fostului primar de la Baia Mare, Cristian Anghel, care a fost condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare.
Aristotel Căncescu a apreciat că această condamnare a fost dată „în lipsa unor probe reale și fără a-i fi dovedită vinovăția”. Liderul PNL Brașov a declarat ieri, într-o conferință de presă, că a formulat scrisoarea în numele „celor peste 700 de primari și președinți de consilii județene ai PNL, precum și al locuitorilor municipiului Baia Mare”.
Sursa citată a mai spus că Cristian Anghel s-a aflat la conducerea Primăriei Baia Mare timp de 20 de ani, „ceea ce dovedește faptul că electoratul i-a apreciat munca și eforturile puse în slujba comunității. Considerăm că primarul Cristian Anghel trebuie să fie lăsat să-și ducă la capăt mandatul, mai ales că la baza condamnării sale au stat motivații strict politice”.
Căncescu a afirmat că în acest caz este vorba despre un abuz, fiindcă Cristian Anghel „nu a făcut altceva decât să ducă la îndeplinire o hotărâre a Consiliului Local Baia Mare, iar responsabilitatea le revine, de fapt, membrilor forului deliberativ. Facem apel la Instituția Prezidențială pentru a dispune măsuri în virtutea prerogativelor legale pentru ca primarului Cristian Anghel să i se facă dreptate. Sunt primul semnatar al acestei scrisori deschise și sunt convins că va avea girul tuturor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene liberali din țară!”. Reprezentanții PD-L Brașov s-au declarat șocați de solicitarea președintelui CJ, arătând că nu pot înțelege cum un ales local nu știe principii elementare ale legislației, respectiv că o sentință nu poate fi anulată decât de către instanța de judecată. „Cum ar putea președintele României, și cu ce drept să dispună eliberarea unui condamnat cu sentință definitivă?!”, au mai spus democrat-liberalii. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




