Grupul spaniol Ibadesa vrea de la CJ și Primăria Brașov despăgubiri de 500.000 de euro

Susține președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu. În replică, primarul George Scripcaru declară: „Nu eu am fost la Madrid și nu am de gând să răspund eu pentru oalele sparte de dl. Căncescu”
Președintele Consiliului Județean Brașov, liberalul Aristotel Căncescu, a ținut ieri, într-o conferință de presă, să prezinte ultimele detalii referitoare la relațiile cu firma Ibadesa, care urma să construiască un spital clinic la Hărman.
Căncescu a declarat că în timpul discuțiilor, la care au luat parte și reprezentanți ai Primăriei Brașov, oficialii spanioli „au cerut despăgubiri pentru documentațiile elaborate, despăgubiri care pot merge și până la 500.000 de euro. Sunt de acord că au muncit și au realizat aceste acte, dar am cerut documente justificative în detaliu. Dacă se va ajunge la un litigiu, va participa și municipalitatea, fiindcă are în proiect o cotă parte de 39%. Primăria s-a implicat mereu și sper să nu ajungem să plătim, ci să continuăm acest proiect. Chiar dacă sunt disensiuni, cred că ele se pot rezolva! Avem nevoie de acest spital clinic de la Hărman. Autoritățile de aici țin blocate 14 ha de mai mulți ani, tocmai pentru a oferi o locație adecvată pentru această unitate medicală!”. Însă, în urmă cu două săptămâni, Căncescu a susținut că nu există nici un fel de cerere din partea grupului spaniol.
Sursa citată a ținut să menționeze că, în cazul în care contractul va fi denunțat, nu va plăti nimic până când nu va primi deconturile aferente cheltuielilor efective făcute de spanioli: „Nu spun că nu este justificată cererea, dar doresc să am documentele justificative privind această despăgubire. Poate vom ajunge la o soluție și vom continua proiectul! Oricum, la Hărman va exista curând un spital clinic! Este o bancă europeană care m-a contactat pentru a-și arăta disponibilitatea de a finanța acest proiect, iar condițiile sunt foarte bune. Voi anunța curând toate detaliile!”.
„Primăria nu a semnat nici un angajament!”
În ceea ce-l privește, primarul George Scripcaru a susținut că „nu eu am fost la Madrid și nu eu am tăiat panglici de inaugurare fără nici o bază (referirea fiind la momentul punerii pietrei de temelie a spitalului de la Hărman în urmă cu doi ani – n.r). Este o năstrușnicie pe care a făcut-o dl. Căncescu și nu am de gând să răspund eu pentru oalele sparte de domnia sa… În viață trebuie să te gândești la ce e bine să faci și să răspunzi pentru ceea ce faci. Primăria Brașov nu a semnat nici un angajament, așa că să nu mai arunce vina pe alții, pentru că nu putem să facem jocuri de genul ăsta. Dacă va dori ca pe viitor să se angajeze într-un proiect serios, eu îl asigur de tot sprijinul meu, pentru că, altfel, dl. Căncescu poate să pretindă orice. Primăria, când se angajează într-un proiect, derulează întreaga procedură, elaborează indicatorii tehnico-economici, organizează licitații publice și nu face lucrurile după ureche!”.
Primarul a mai spus că municipalitatea a achitat partea sa din capitalul social solicitat pentru investiția care urma să se realizeze la Hărman și că a înființat o asociație pentru acest proiect.
„Capitalul social a fost de un miliard de lei vechi, iar partea noastră a fost de 39%. Au luat banii și i-au cheltuit pe nu știu ce!”, a mai spus George Scripcaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



