Sport

OPORTUNITATE. Noroc la tragerea la sorți: „Stegarii” vor evolua la Brazi în Cupa României

  • article_265230_1.jpg
 

FC Brașov și-a aflat ieri adversara din 16-imile Cupei României, urmând să se dueleze în deplasare cu liderul seriei a 3-a din Liga 3, Chimia Brazi. Cum „stegarii” vor evolua luni la Bistrița, în runda a opta a Ligii 1, cel mai probabil, confruntarea de la Brazi va fi programată joi, 23 septembrie.
„Nu pot spune că este o tragere la sorți rea, însă trebuie să ne respectăm adversarul, întrucât această competiție este una a suprizelor. La Chimia Brazi evoluează câțiva jucători cu experiență în Liga 1, printre care Fl. Pârvu și N. Constantin. Vom trata meciul cu toată seriozitatea, deoarece vrem să ne calificăm în faza următoare. Oricum, până atunci, trebuie să ne concentrăm asupra disputei din campionat, cu Gloria Bistrița, care nu va fi una ușoară”, a opinat antrenorul „galben-negrilor”, Daniel Isăilă, competat de căpitanul Robert Ilyes: „Vrem să jucăm finala”.
Celelalte partide din 16-imile Cupei României sunt: Juventus București – FC Timișoara; ACU Arad – CFR Cluj; Dinamo București – Ceahlăul Piatra Neamț; CFR Craiova – Steaua București; Unirea Urziceni – Delta Tulcea; ALRO Slatina – FC Vaslui; Pandurii Tg. Jiu – Viitorul Constanța; Voința Sibiu – Gaz Metan Mediaș; Rapid București – Petrolul Ploiești; Sportul Studențesc – CS Otopeni; FC Silvania – FCM Tg. Mureș; Gloria Bistrița – Astra II Ploiești; Minerul Lupeni – Universitatea Craiova; Universitatea Cluj – Victoria Brănești și Astra Ploiești – Oțelul Galați. Confruntările vor avea loc într-o singură manșă, pe 21, 22 și 23 septembrie.
În altă ordine de idei, confruntarea de luni dintre Gloria Bistrița și FC Brașov va fi condusă la centru de Mihai Prodan (Cluj), care va fi ajutat de asistenții Adrian Ghinguleac (București) și Dorin Mudura (Oradea).

„Vamă” a pus ochii pe Chipciu
După ce în vară a plecat de la Brașov cu mai mulți jucători, acum președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, este tentat să mai aducă în „Giulești” un „stegar”, pe Mihăiță Chipciu, care a avut un start bun în campionat, marcând două goluri. „Îl știu foarte bine, este ca și copilul meu. E un fotbalist foarte tehnic și de mare viitor, poate să ne ajute, dar, deocamdată, nu se pune problema să vină. Îl vom urmări în continuare. Să evolueze la Brașov încă un an, iar apoi îl aștept la Rapid”, a declarat „Vamă”.
În replică, patronul „galben-negrilor”, Ioan Nicolae, a comentat: „De la a-l urmări până la a-l lua este o cale lungă. Rapidul nu ne-a plătit încă banii pentru trei dintre fotbaliștii pe care i-a transferat în vară. Am înțeles că s-a dat deja un termen până când trebuie să ne vireze suma respectivă. Așteptăm”.
      (L.P.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google