INCITANT. Start cu surprize în grupele Ligii Campionilor / Twente Enschede a încurcat deținătoarea trofeului

Prima fază a grupelor Ligii Campionilor la fotbal nu a început tocmai bine pentru formațiile considerate favorite.
Astfel, deținătoarea trofeului, Inter Milano, a „scos” un singur punct la Twente Enschede, 2-2 (Jansen, Milito – autogol / Sneijder, Eto’o), în grupa A. Și cealaltă dispută a seriei, dintre Werder Bremen și Tottenham, s-a încheiat cu același scor (Almeida, Marin / Pasanen – autogol, Crouch). „Nu am meritat nimic după prima repriză”, a recunoscut antrenorul campioanei Italiei, Rafa Benitez, care a continuat: „Am deschis scorul, dar, după aceea, am avut probleme serioase. Twente a fost periculoasă în atac și a jucat cu mingi lungi”. Omologul său, Michel Preud’homme, a subliniat: „Un rezultat de egalitate cu Inter este bun pentru noi, dar puteam câștiga disputa”.
Mai mult de un punct nu a reușit să obțină nici Manchester United (grupa C), pe „Old Trafford”, cu Glasgow Rangers, 0-0. În schimb, Valencia a triumfat în Turcia, cu Bursaspor, 4-0 (Costa, Aduriz, Hernandez, Soldado). Alex Ferguson, managerul „diavolilor”, a operat unele modificări în formula de start, din care a făcut parte și Rooney, dar efectele nu s-au văzut pe tabela de marcaj: „Consider că am folosit o echipă foarte puternică, deși criticii ar putea spune altceva. Sistemul de joc al adversarilor a fost greu de desfăcut. Este adevărat că nu am avut prea multe ocazii de gol”.
Cel mai categoric succes a venit din partea Barcelonei, în grupa D, 5-1 (Messi 2, D. Villa, Pedro, D. Alves / Govou) cu Panathinaikos Atena. Pep Guardiola, tehnicianul catalanilor, s-a arătat mulțumit de performanța elevilor săi, dar a atras atenția asupra viitoarelor dueluri: „Trebuie să recunosc că am făcut un joc extraordinar. Ne-am creat circa 20 de ocazii împotriva campioanei Greciei, dar rivalii nu au atins, încă, vârful de formă. Jocul nostru s-a bazat pe mișcare și posesie. Messi este, de departe, cel mai bun fotbalist din lume”. Totodată, FC Copenhaga și-a apropiat trei puncte prețioase din disputa cu Rubin Kazan, 1-0 (N’Doye).
În fine, având și avantajul unui om în plus, după eliminarea lui Howedes, Olympique Lyon a trecut, în grupa B, de Schalke 04 cu 1-0, prin golul dat de Bastos. Singurul regret al antrenorului gazdelor, Claude Puel, a fost că formația sa nu a înscris de mai multe ori: „Am fost echipa mai puternică. Este important să începi cu un succes această competiție”. La oaspeți, Deac a fost titular, dar a fost înlocuit înainte de pauză, având o comportare slabă. De asemenea, Benfica Lisabona a dispus pe propriul teren pe Hapoel Tel-Aviv cu 2-0 (Luisao, Cardozo).
Valencia și-a făcut praf glezna
Valencia, atacantul ecuadorian al lui Manchester United, și-a rupt realmente glezna stângă în timpul confruntării cu Glasgow Rangers după un duel cu Kirk Broadfoot. Copleșit de durere, în timp ce era transportat la spital, jucătorul a avut nevoie de o mască de oxigen. Sir Alex Ferguson, antrenorul său, a explicat cum s-a produs nefericitul eveniment: „Se pare că vârful ghetei a prins iarba și i-a blocat piciorul în momentul când adversarul a căzut peste el”. Presa engleză a estimat ieri că Valencia va rata acest sezon competițional.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




