„Stegarii”, spaima „vampirilor”

În runda a opta a Ligii 1 la fotbal, FC Brașov se va deplasa la Bistrița, unde luni, de la orele 18.00, se va duela cu formația locală, Gloria. Pentru „stegari” este un joc extrem de important, din care trebuie să câștige ceva, întrucât au ajuns la minus trei în clasamentul adevărului.
„Mergem la Bistrița să facem tot ce putem pentru a obține un rezultat pozitiv. Trebuie să începem să recuperăm din punctele pe care le-am cedat pe teren propriu. Gloria este o echipă bună, de două etape reușind să înscrie cel puțin trei goluri în confruntările de acasă. În runda precedentă a pierdut la Cluj, cu Universitatea, însă a fost un rezultat mincinos, rivalii noștri de luni irosind multe ocazii. Deși nu am mai câștigat de ceva vreme, nu i-am simțit pe băieți apăsați, dar nici lor nu le este ușor după aceste rezultate. Un succes la Bistrița ar fi extrem de important pentru noi, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ar aduce trei puncte în clasament, ne-ar ajuta la moral și ar fi liniște pentru partidele următoare”, a opinat antrenorul Daniel Isăilă, care a continuat: „Din păcate, în ultimele jocuri am evoluat mai mult în inferioritate numerică. Trebuie să fim mai atenți, să nu repetăm greșelile care au dus la acele eliminări. Apoi, îmi doresc să profităm de ocaziile pe care le creăm. Am ratat mult până acum, dar sunt sigur că va exista o lege a compensației și vom marca”.
În fine, despre cel mai important om al „vampirilor” din Bistrița, brazilianul Junior Moraes, „Isă” a comentat: „Este un fotbalist valoros, dar nu ne poate învinge de unul singur. Nu vom lua măsuri speciale împotriva lui, ci pentru întreaga echipă adversă”.
Lamine stă o etapă
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis suspendarea pentru o etapă a „stegarului” Lamine, care a fost eliminat în duelul cu Dinamo București. Totodată, în urma declarațiilor făcute împotriva arbitrului Ovidiu Hațegan, la finalul jocului din etapa trecută, directorul tehnic, Dănuț Oprea, și antrenorul Daniel Isăilă au primit câte un avertisment. În fine, LPF a anunțat că partida dintre FC Brașov și Gaz Metan Mediaș, din runda a noua a Ligii 1, va avea loc luni, 27 septembrie, de la orele 20.30.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



