Sport

„Stegarii” și-au făcut treaba în stil italian

Astfel, ei își continuă aventura în Cupa României

  • article_265980_1.jpg
 

FC Brașov s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României, după ce a dispus ieri, în 16-imi, de echipa din Liga 3, Chimia Brazi, cu 1-0.
Speriați, probabil, de pățaniile unor formații ca Gaz Metan Mediaș sau FC Vaslui, eliminate de rivali inferiori, „stegarii” i-au luat tare pe adversari și au rezolvat rapid meciul. În minutul 4, Lamine a înscris din apropiere după ce portarul gazdelor a respins în față mingea șutată de Chipciu. Apoi, Ilyes, Dedu și Lamine au ratat câteva șanse bune de a se desprinde și prahovenii puteau egala în repriza secundă, când Marc a intervenit salvator în fața lui Vișan. Pe final, Bădoi a încercat și el să înscrie dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, dar mingea a trecut pe lângă poartă și meciul s-a încheiat cu o victorie „italiană” care îi duce pe ai noștri printre cele mai bune 16 echipe ale competiției.
Mulțumit de accederea în faza următoare, administratorul delegat al „stegarilor”, Vasile Dochița, a comentat: „Am controlat tot meciul și în nici un moment nu s-a pus problema învingătorului. S-a jucat pe un teren tipic de Liga 3, tare și denivelat, care i-a încurcat pe băieți. Oricum, nu scorul contează, ci faptul că am reușit să ne calificăm în optimi. Acesta a fost obiectivul nostru și suntem mulțumiți că l-am realizat”.
Antrenorul Daniel Isăilă a folosit următoarea formulă: Marc – I. Voicu, Oros, Majernik, Cr. Ionescu (min. 57 Bădoi) – Chipciu, Ilyes (cpt.), Martinovic (min. 57 Mateiu), Williams – Dedu, Lamine (min. 75 V. Badea).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google