Expres

Brașovul de altădată, evocat în ilustrații

  • article_266016_1.jpg
 

Preocupați de viitor, puțini brașoveni mai au interesul să arunce o privire spre trecut și să descopere orașul de altădată și cetatea, ale cărei urme se găsesc la tot pasul. Printre cei puțini, care nu uită să admire frumusețea istoriei, se numără și Liviu Butnariu, fost solist al Teatrului Muzical.
Născut în 1933, într-o casă de pe strada Izvorul Rece, unde a și copilărit, artistul a declarat că, pentru el, „Brașov” înseamnă „tot”, termen în care este inclusă și pasiunea pentru ilustrații cu orașul natal în diferite momente ale istoriei. Colecționar recunoscut de Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP), Liviu Butnariu a reușit, cu imaginile strânse de-a lungul vieții, să descrie în câteva minute o lume pe care nu o pot cuprinde pagini întregi de lectură.
„Cea mai înfloritoare perioadă a Brașovului a fost cea dintre cele două Războaie Mondiale, ca toate regiunile de altfel. Aici a fost o zonă comercială prosperă, adică aici circula banul”, ne-a explicat artistul. Și cum să nu circule banul, când fotografiile surprind Piața Sfatului ticsită cu mărfuri și cu oameni… „Pe atunci erau vreo 80.000 de locuitori în Brașov și uite unde erau toți!”, ne-a atras atenția colecționarul, arătându-ne o fotografie făcută de la înălțime, care surprindea Piața Sfatului și actuala stradă a Republicii, altădată Căldărarilor, străbătute de zeci de oameni, încât ai senzația că tragi cu ochiul într-un furnicar.
Actuala maternitate era pe vremuri sediul Liceului „Honterus”, iar magazinul „Star” nu exista; în schimb, zona era cunoscută sub denumirea de „Ţigănie”. Asta nu pentru că era un cartier locuit de o anumită etnie, ci pentru că acolo exista o casă de toleranță, desființată apoi în jurul anului 1950. Complexul Sportiv de la poalele Tâmpei era pe atunci Școală de gimnastică, dovada fiind o fotografie datată 1888, iar pe actuala stradă 15 Noiembrie era vama.
„Clădirea Modarom a fost ridicată în locul Vilei Kertsch, construită în 1887 și avariată grav de aviația americană în bombardamentul din prima zi de Paște, în 1944. De aceste evenimente îmi amintesc foarte bine, pentru că le-am trăit intens. În acea zi mă plimbam cu bicicleta, împreună cu un prieten. Când am ajuns aproape de parc, unde era și vechea gară, s-a auzit un uruit foarte puternic. Erau avioanele americanilor. De teamă, am vrut să ne adăpostim în Vila Kertsch, dar nu am fost lăsați înăuntru cu bicicletele. Așa că am renunțat la idee și am plecat să găsim alt adăpost. A fost norocul nostru. La scurt timp, când am ajuns în parc, am simțit suflul exploziei care a distrus vila”, și-a depănat interlocutorul o parte din amintiri.

Fotografia prezentului, la fel de valoroasă
Alte ilustrații din colecția lui Liviu Butnariu surprind orchestra care-i încânta în fiecare duminică pe brașovenii ieșiți pe Promenadă, un tanc cu șenile urcând pe drumul vechi spre Poiana Brașov și iernile grele de odinioară, când străzile centrale erau sub nămeți de aproape doi metri.
Revenind la Brașovul zilelor noastre, artistul recunoaște că-i place să fotografieze el însuși zone din oraș, în mod special Piața Sfatului și cartierul Șchei. De fapt, cea de-a 13-a și cea mai recentă expoziție a sa a avut ca temă zona menționată. Pasiunea pentru fotografie a luat naștere dintr-o altă artă, teatrul muzical, în care a făcut carieră. Astfel, a început să facă poze din culise, din cușca sufleurului și a ajuns, încet și sigur, posesorul titlului de membru de excelență FIAP.    (R.O.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google