Expres

Scumpiri: Prețurile carburanților ne „ard” din nou la buzunare

  • article_266017_1.jpg
 

Benzina și motorina se scumpesc aproape săptămânal, România putându-se „lăuda” cu prețuri comparabil sau chiar mai mari decât în țări occidentale.

Recesiunea economică se adâncește de la o săptămână la alta, românii fiind nevoiți să suporte o presiune financiară fără precedent în ultimii ani. Una dintre cele mai spinoase probleme ale momentului este prețul carburanților care se majorează într-o „veselie” continuă din partea companiilor de profil. Practic, în ultimele două săptămâni, câteva companii au modificat prețurile de la pompe, în timp ce altele care au operat modificări luna trecută să pregătesc să o facă din nou în perioada următoare. Astfel, în 7 septembrie, Petrom a anunțat majorarea prețului de referință al benzinelor comercializate în stațiile proprii cu șase bani/litru, decizia fiind luată ținându-se cont de cotațiile internaționale la produse petroliere. O săptămână mai târziu aceeași companie a anunțat că majorează prețurile de referință la benzine și motorine cu 6 bani/litru, tot ținându-se cont de evoluția cotațiilor internaționale la produse petroliere. „Distracția” a continuat pe 20 septembrie, când OMV Petrom (SNP) a majorat prețul motorinei cu șase bani pe litru și pe cel al benzinei cu trei bani pe litru. Însă, trebuie spus că toate aceste modificări au avut loc pe fondul unor evoluții relativ normale pe piața internațională. Mai mult decât atât, trebuie remarcat că niciodată când cotațiile petrolului au coborât, prețurile de la stațiile de carburanți nu au avut aceeași soartă.

Brașovul are cele mai mari prețuri din țară
În aceste condiții, cei mai ieftini carburanți comercializați în județul Brașov se vând cu 5,36 lei/l (Benzina +), 4,71 lei/l (Benzina 95), 4,98 lei/l (Motorina +), 4,65 lei/l (Motorina) și 2,28 lei/l (GPL). Practic, potrivit      site-ului gazonline.ro, portal care publică zilnic prețurile minime practicate în fiecare județ al țării de stațiile de carburanți, brașovenii cumpără cele mai scumpe benzine și motorine. De exemplu, în Timiș și București, zone unde puterea de cumpărare a populației este mai mare decât în Brașov, iar șomajul este sub cel raportat de Direcția brașoveană de Statistică, Benzina + costă 4,8 lei/l și respectiv cu 4,98 lei/l, Benzina 95 se vinde cu 4,75 lei/l și respectiv cu 4,54 lei/l, Motorina + costă 4,08 lei/l și respectiv 4,59 lei/l, în timp ce Motorina obișnuită se vinde cu 3,85 lei/l și respectiv cu 4,46 lei/l. De fapt, conform statisticilor gazonline.ro, în județul nostru se comercializează cei mai scumpi carburanți din țară.

Mai mult ca în Germania
Mai mult decât atât, dacă este să dăm crezare ultimelor statistici, în țara noastră se vând cele mai scumpe benzine și motorine din întreaga UE.
Astfel, în timp ce un litru de benzină Euro-super 95, fără taxe și impozite, costă 0,523 euro în România, prețul în Franța este de 0,503 euro, în Germania – 0,512 euro, iar în Austria, 0,514 euro, potrivit datelor din Oil Bulletin, centralizate de Directoratul pentru Energie al Comisiei Europene. Mai ieftin este litrul din același sortiment și la bulgari – 0,515 euro, dar și la polonezi – 0,513 euro. Dacă se ține cont cât costă litrul de benzină fără taxe din sortimentul analizat în întreaga UE 27, prețul la poarta rafinăriilor din România este exact media la nivel european.
Situația este asemănătoare și în cazul motorinei. Astfel, litrul de motorină fără taxe costă 0,564 euro în România, față de 0,528 euro în Franța, 0,538 euro în Germania și 0,548 euro în Austria, în timp ce prețul mediu în UE 27 este de 0,557 euro/litru.

Scumpiri în toată economia
Din păcate, creșterea prețurilor la carburanți este pe cale să antreneze în mod oficial scumpiri în lanț pe toate palierele economiei.
Asta după ce, pe nesimțite, la fel ca și petroliștii, producătorii și comercianții de produse alimentare și nonalimentare au majorat în ultimele luni toate prețurile finale de vânzare.
Potrivit președintelui Federației Naționale Sindicale din Industria Alimentară (FNSIA), Dragoș Frumosu, în maximum două-trei luni, adică aproape de sărbători, prețul pâinii va crește cu 30%, la ulei prețul se va majora cu aproximativ 15%, legumele și fructele vor suporta majorări de 15-20%, iar laptele și produsele lactate se vor scumpi cu 5-8%. „Efectele negative se vor ține lanț. În urma scumpirilor, riscurile sunt foarte mari. O creștere a prețurilor va duce la scăderea vânzărilor, care va atrage după sine o restrângere a activității, scăderea locurilor de muncă și chiar falimente’’, a declarat, pentru un cotidian central, Dragoș Frumosu. Potrivit președintelui FNSIA, aceste scumpiri au la bază, pe de o parte, lipsa unor măsuri care ar fi trebuit luate de-a lungul timpului de către Guvern și de către Ministerul Agriculturii, precum și o serie de alți factori. „Vom asista la majorări de prețuri în sectorul alimentar pentru că nu avem materii prime suficiente, pentru că există o criză a produselor agricole la nivel mondial ce își va pune din ce în ce mai mult amprenta asupra sectorului de profil, dar și din cauza faptului că de aproximativ un an și jumătate au avut loc creșteri la energia electrică, termică, precum și la combustibili”, a explicat Frumosu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google