Pământul, recoltele și brașovenii
Campania agricolă de toamnă s-a încheiat, iar în urma ei rămân producții destul de bune, câteva pregătiri pentru 2011 și zeci de mii de ha de teren lăsate pârloagă.
Campania agricolă de toamnă s-a încheiat odată cu recoltarea ultimelor hectare cultivate cu sfeclă de zahăr și efectuarea însămânțărilor și arăturilor de toamnă. Potrivit oficialilor Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Brașov, „probabil că în județ mai sunt terenuri unde fermierii nu au finalizat lucrările însă vorbim despre suprafețe de dimensiuni foarte mici”. Astfel, în ceea ce privește recoltatul sfeclei de zahăr, această campanie s-a încheiat cu rezultate mulțumitoare pentru fermieri. Producția medie obținută la ha a fost de 24,5 tone de sfeclă de zahăr, iar producția totală se ridică la 53.624 tone. Practic, ținând cont că procesatorul care a cumpărat producția fermierilor brașoveni a plătit, potrivit unor surse din Ministerul Agriculturii, un preț 28 de euro/t, rezultă că, în județul nostru,în 2010, cultivarea sfeclei de zahăr a fost o afacere de peste 1,5 milioane euro.
Fermierii brașoveni s-au îngrijit și de asigurarea recoltelor din 2011, efectuând însămânțări de toamnă pe 18.070 ha. Majoritatea suprafețelor au fost cultivate cu grâu, secară și triticale (aproape 16.500 ha), iar restul cu orz boabe (540 ha), rapiță (650 ha) și lucernă (400 ha). De asemenea, pe mai mult de 40.000 ha au fost efectuate arături de toamnă, operațiune extrem de importantă ținând cont că realizarea ei garantează aportul de apă din sol pentru campania din primăvara anului viitor. Altfel, spun specialiștii agronomi, producțiile din 2011 vor cu 30% mai mici decât estimările inițiale.
Bălării pășunate
Există însă și proprietari de terenuri arabile care de ani buni au „uitat” să practice agriculta. Aceștia, în lipsa unui ajutor coerent din partea statului, au simțit pe propria piele că agricultura nu este profitabilă ori așteaptă vremuri mai bune pentru speculațiile imobiliare. În aceste condiții, în toate zonele județului putem identifica astăzi parcele întregi de terenuri lăsate în paragină, nelucrate și neîngrijite. Vestea și mai proastă este că, oficial, potrivit reprezentanților Direcției brașovene, suprafața totală a terenurilor nelucrate a crescut de la un an la altul, de la aproximativ 10.000 ha la începutul anilor 2000 până la aproape 18.000 ha în 2010. Dacă trendul se va păstra, în 2011 nu ar fi exclus să atingem pragul de 20.000 ha, mai ales că există previziuni cu privire la acutizarea recesiunii economice.
Din păcate, spre deosebire de cele amintite anterior, în județ mai există suprafețe nelucrate efectiv cu plugul sau în orice alt mod clasic, dar care sunt pășunate de animalele zootehniștilor. Este vorba despre suprafețele pe care cresc ierburi perene, adică plante care trăiesc și rodesc mai mulți ani de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare primăvară o nouă tulpină. În județul nostru, acestea însumează circa 35.000 ha.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.