PROPUNERE. Potrivit unei inițiative a ANFP / Statutul funcționarilor publici ar putea fi modificat

Conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) a inițiat recent un proiect legislativ prin care sunt propuse modificări la Legea nr. 188/1999, privind Statutul Funcționarilor Publici. Propunerile au la bază problemele identificate de ANFP ca urmare a consultărilor publice organizate cu sindicatele și structurilor asociative, a acțiunilor de control desfășurate, precum și a dezbaterilor din cadrul seminariilor regionale organizate cu reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice.
Proiectul prevede delimitarea categoriei funcționarilor publici de personalul contractual, aplicarea regulilor privind mobilitatea tuturor categoriilor de funcționari publici, inclusiv categoriei înalților funcționari publici, protecția juridică a funcționarului în privința răspunderii civile și penale, precum și simplificarea procedurilor de ocupare a funcțiilor. Se dorește descentralizarea competenței de organizare a concursurilor.
„Potrivit acestui proiect de act normativ, devine obligatoriu ca persoanele numite într-o funcție publică să nu poată face parte dintr-un partid politic”, a spus președintele ANFP, ministrul secretar de stat Szakal Andras. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



