Portocalele te feresc de riduri

În urma unor teste, cercetătorii americani au descoperit ca cele mai bune alimente pentru piele sunt portocalele și roșiile. Un aport crescut de vitamina C reduce apariția ridurilor și previne uscarea tenului, în special la femeile de peste 30 de ani, susțin oamenii de știință. Conform cercetării publicate de American Journal of Clinical Nutrition, citat de Prevention.com, femeile cu vârste de peste 40 de ani care consumă portocale sunt cu 11% mai puțin predispuse să facă riduri. Se pare că vitamina C menține fermitatea pielii prin sinteza colagenului și ferește tenul de acțiunea nocivă a razelor ultraviolete. Un alt studiu arată că ceaiul alb previne activitățile enzimelor care distrug elastina și colagenul, enzime care duc la formarea ridurilor. Profesorul Declan Naughton de la Universitatea din Kingston afirmă că această băutură are proprietăți anti-îmbătrânire și un nivel ridicat de antioxidanți care ar putea preveni bolile de inimă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



