Sănătate

Concluziile conferinței Asociației Transplantaților de la Căciulata

  • article_270700_1.jpg
 

Pacienții în stare post-transplant se confruntă cu o serie de probleme majore, cum sunt lipsa de informații cu privire la întocmirea actelor necesare pentru evaluarea gradului de handicap sau evaluarea făcută pe criterii de încadrare mult prea generale, este concluzia conferinței de încheiere a proiectului „Mesagerii”, desfășurată în zilele de 19 și 20 noiembrie la Căciulata, organizată de Asociația Transplantatilor din România, la care au participat peste 250 de pacienți. „Nu este normal că un pacient transplantat să fie chemat în fiecare an de comisie pentru evaluare. Pacientul cu transplant este un pacient cronic care are nevoie de protecție socială. Acest lucru se întâmplă pentru că criteriile de încadrare în grad de handicap a pacienților în stare post-transplant sunt extrem de generale și nu definesc starea specifică și particulatile cu care ne confruntăm. Aceste criterii trebuie modificate în așa fel încât să nu mai fie lăsat loc interpretărilor”, a declarat Gheorghe Tache, prim-vicepreședinte al Asociației Transplantatilor din România. 
Mesagerii este o rețea de sprijin pentru creșterea reinserției socio- profesionale a persoanelor cu transplant, finanțat de Guvernele Islandei, Principatului Lichtenstein și Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European. Scopul proiectului este îmbunătățirea reinserției familiale, sociale și profesionale a pacienților aflați în stare post transplant din România. Proiectul s-a finalizat prin formarea a 152 de voluntari în fiecare județ și municipiul București, scopul acestor voluntari fiind acela de a consilia pacienții pe linia protecției sociale și a documentelor necesare de încadrare în grad de handicap în relația cu comisiile de evaluare teritoriale și a Municipiului București. ATR a încheiat în acest sens protocoale de colaborare cu direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene și din București. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Admin Redactie

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google