Brașov. Întâlnire de suflet, la Biserica Ortodoxă din Răcădău

Fundația „Sfinții Constantin și Elena – Valea Cetății – Brașov, care și-a făcut o tradiție din a acorda o atenție deosebită persoanelor vârstnice, a organizat ieri o întâlnire cu preotesele văduve din Brașov. Au fost invitate 21 doamne preotese, dar, din cauza problemelor de sănătate, au participat doar cinci văduve, cu vârsta cuprinsă între 90 și 73 de ani. Programul religios, oficiat de parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și președintele fundației omonime, Corneliu Gârbacea, alături de alți doi preoți, a început cu un parastas pentru preoții adormiți întru nădejdea Învierii Domnului. Au fost pomeniți 77 de preoți trecuți în lumea drepților. Pentru preotesele văduve, s-au săvârșit apoi rugăciunea de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu și rugăciunea pentru cererea celor de trebuință și de folos și doamnele au primit câte un buchet de flori, cărți cu conținut religios, iconițe și milostenie de la parastas. La slujbă au participat și membrii familiilor doamnelor preotese, credincioși și voluntari ai fundației. Doamnele au fost invitateapoi la un restaurant, unde au servit un prânz festiv. Reprezentanții fundației au avut grijă ca și preotesele care nu au putut ajunge la eveniment să beneficieze de aceleași cadouri ca doamnele prezente. Inițiativa părintelui Gârbacea a fost lăudată de preotese, multe dintre ele fiind văduve de ani buni și nemaiavând parte de o ieșire în societate de un timp îndelungat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





