Brașov. Bani europeni pentru Protecția Copilului

Consiliul Județean Brașov, în calitate de beneficiar, derulează în perioada 3 septembrie 2010 – 3 iunie 2011 un contract cu finanțare europeană având ca obiect proiectul intitulat „Îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov, prin implementarea și certificarea sistemului de management integrat: calitate-mediu”. Proiectul este cofinanțat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013.
Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 492.600 lei, din care: 418.710 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European; 64.038 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național; 9.852 lei – cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.
Proiectul urmărește modernizarea activității din cadrul Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov, îmbunătățirea calității și furnizării serviciilor publice oferite de către această instituție. În acest scop, în cadrul Direcției urmează a fi: implementat și certificat un sistem de management de proces integrat in conformitate cu standardele ISO 9001: 2008 si ISO 14001:200; implementat un sistem informatic de gestiune a documentelor interne si externe aferent acestuia; instruit personalul implicat în aceste activități.
Punerea în practică a acestui proiect reprezintă un demers spre o societate informațională, esențială pentru integrarea României în structurile europene.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



