Se reevaluează dosarele de încadrare în grad de handicap

Executivul a adoptat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a anunțat ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ioan Botiș. Ministrul Muncii a precizat că modificările aduse legislației în vigoare sunt necesare ca urmare a suspiciunilor existente privind certificatele de încadrare în grad de handicap și a condițiilor în care acestea au fost eliberate. Ioan Botiș a explicat că au fost derulate acțiuni de verificare a 140.000 de dosare de încadrare în grad de handicap, din totalul de 550.000 de dosare, și s-a constatat că 35.000 de cazuri prezentau suspiciuni.„Sunt persoane cu atestat de nevăzător care aveau permis de conducere”, a exemplificat ministrul.
Noul act normativ adoptat astăzi propune reglementarea procesului de reevaluare a persoanelor cu handicap, extinderea sferei de competență a Comisiei Superioare – cu activitate decizională în soluționarea contestațiilor la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap, emise de comisiile de evaluare județene sau ale sectoarelor municipiului București -, prin diversificarea atribuțiilor, mai ales pe segmentul reevaluării persoanelor cu handicap. „Noi ne orientăm doar spre acele cazuri care prezintă suspiciuni, și pentru a rezolva aceste cazuri în cadrul Legii 448 am introdus o modificare prin care înființăm comisii de reevaluare a acestor cazuri, unde există suspiciuni. Aceste comisii vor fi întocmite la nivel central și vor fi mobile. În lista persoanelor care vor face parte din aceste comisii – și aici mă refer doar la medici – se vor regăsi specialiști din toată țara. Prin extragere vom forma comisii de câtre 2-5 persoane, iar aceste comisii se vor deplasa în fiecare județ și vor evalua sau reevalua fiecare dosar care a fost supus acestui proces” a explicat ministrul Muncii. Ioan Botiș a declarat că “ideea pentru care am venit cu această comisie de reevaluare a fost legată de faptul că nu putem trimite același dosar la aceeași comisie care a făcut evaluarea inițială, astfel încât să avem un alt control al procesului și acest control să vină din partea altei comisii.”
De asemenea, ordonanța de urgență mai prevede introducerea acțiunii de suspendare a dreptului la asistență socială sub formă de prestații sociale, până la încheierea procesului de reevaluare, ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acțiuni de control, anularea încadrării în grad și tip de handicap pentru persoanele adulte cu handicap, dacă în urma reevaluării nu se menține încadrarea în grad de handicap, precum și intrpducerea de sancțiuni în cazurile în care certificatele de încadrare în grad de handicap au fost acordate nejustificat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



