112
Arestat pentru că incita la uciderea lui Hugo Chavez

Un bărbat din Venezuela a fost arestat pentru că a postat pe Twitter mesaje care incitau la uciderea președintelui Hugo Chavez. Jesus Majano, inginer la compania de electricitate Corpoelec, a postat pe internet fotografii care îl înfățișau pe Chavez rănit la față și mesaje în care descria mai multe moduri în care poate fi omorât președintele, a declarat directorul poliției științifice naționale, Wilmer Flores. Un hard disk și telefonul mobil al bărbatului au fost confiscate.
Hugo Chavez a declarat în mai multe rânduri că știe de existența unor planuri de asasinare a sa. El a fost, în 2002, ținta unei tentative de lovitură de stat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



