Expres

Brașov: Întâlnire între reprezentanții a 14 primării

  • article_264615_1.jpg
 

Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov organizează în 8 septembrie, ora 11.00, în Sala 120 a Consiliului Județean Brașov, întâlnirea comună a reprezentanților primăriilor beneficiare ale proiectului „Servicii de calitate în administrația publică locală” (Apața, Beclean, Bunești, Feldioara, Fundata, Ghimbav, Măieruș, Moieciu, Racoș, Șercaia, Șinca Nouă, Șoarș, Teliu, Vama Buzăului) și ai A.D.D.J.B. cu reprezentanții unor firme de consultanță. Discuțiile se vor axa pe stabilirea condițiilor colaborării în vederea realizării proiectului și aprobarea calendarului de implementare și certificare a Sistemului de Management al Calității (SMC). Întâlnirea se va desfășura în cadrul proiectului „Servicii de calitate în administrația publică locală”, cofinanțat prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative și implementat de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov. Obiectivul general al proiectului este „îmbunătățirea furnizării de servicii publice”, iar valoarea totală eligibilă a acestuia (fără TVA) este de 497,377.95 RON. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 9 luni, între 29 aprilie 2010 – 28 ianuarie 2011.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google