Expres
Trei avocați și un director de bancă, reținuți în București

Rețea de escroci anihilată. În această dimineață agenții de la Crimă Organizată au organizat 47 de percheziții în Capitală. 25 de persoane sunt în vizorul anchetatorilor. Acuzațiile care se aduc sunt de înșelăciune imobiliară, cu un prejudiciu de aproximativ un milion de euro. Printre cei reținuți se află și trei avocați, un arhivar șef la Serviciul de Carte Funciară a sectorului 1 și un director de bancă. Escrocii puneau mâna, ilicit, pe terenuri, pe care le vindeau apoi străinilor, spun anchetatorii. Reamintim că sute de oameni au rămas fără case în ultimii ani, din cauza unor ecrocherii imobiliare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



