Expres

Un bărbat va fi paralizat, drept pedeapsă

  • article_263285_1.jpg
 

Autoritățile saudite intenționează să paralizeze artificial un om acuzat că l-a înjunghiat pe un altul, lovindu-l în coloană și provocându-i paralizia. Amnesty International a cerut autorităților saudite să nu îl pedepsească astfel pe bărbatul arestat, relatează CNN. Jurnaliștii americani citează cotidianul saudit Okaz, care scrie că judecătorul care a primit acest dosar a trimis scrisori către mai multe spitale din țară, întrebând dacă există posibilitatea secționării măduvei spinării agresorului, după ce victima acestuia a cerut acest lucru în baza legii sharia. Este la latitudinea instanței să decidă dacă îl condamnă pe om la paralizie, la închisoare, la plata unor despăgubiri, la biciuire, notează CNN. „Acest caz din Arabia Saudită nu este primul de acest gen. Vedem multe cazuri similare – ucideri cu pietre, decapitări, tăierea mâinilor sau a picioarelor – în Iran, Afghanistan sau în anumite zone din Pakistan, care sunt considerate unele tribale”, afirmă Akbar Ahmed, președintele Departamentului de Studii Islamice de la Universitatea Americană din Washington, citat de CNN.
În Iran va fi ucisă o femeie, acuzată de adulter. Guvernul iranian a negat că Sakineh Mohammedie Ashtiani, condamnată pentru adulter, va fi lapidată, dar aceasta ar putea fi executată altfel, relatează CNN. Potrivit Codului Penal iranian, femeia urma să fie îngropată până la piept, iar pietrele aruncate în ea trebuiau să fie suficient de mari pentru a provoca durere și pentru a o ucide lent.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google