Cum s-a produs tragedia de la Giulești

Ancheta a scos la iveală modul cum s-a produs accidentul în care și-au pierdut viața patru bebeluși, iar alți șapte se zbat între viață și moarte.
Secția de reanimare de la Maternitatea din Giulești fusese proaspăt modernizată. Fuseseră montate uși cu acces electronic. Nimeni nu bănuia că acestea vor contribui la producerea unei tragedii. În momentul izbucnirii incendiului, pe secție erau de gardă doi medici și patru asistente. Asistenta aflată în interiorul secției în momentul izbucnirii incendiului a ieșit imediat pe hol să dea alarma, fără a realiza că ușile se vor bloca în urma sa, din cauza scurtcircuitului de la instalația electrică. Lângă ușile blocate s-au adunat părinții disperați, dar și personalul medical. După mai mult timp s-a reușit deblocarea manuală a ușilor, dar deja era prea târziu, incendiul se răspândise și nimeni nu mai putea intra în încăpere fără echipament special.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



