112

CIA a uitat sub un birou casete importante

  • article_262892_1.jpg
 

CIA deține trei casete, descoperite sub un birou, cu interogarea lui Ramzi Binalshibh, suspectat pentru planificarea atentatelor din 11 septembrie 2001, într-o închisoare secretă din Maroc, relatează AP. Jurnaliștii americani informează că aceste casete, două video și una audio, arată cum guverne străine au ajutat Statele Unite în deținerea și interogarea suspecților de terorism. Acestea ar fi singurele înregistrări care au mai rămas, din sistemul clandestin de centre de detenție.  Casetele arată interogatoriile la care a fost supus Binalshibh la închisoarea CIA din apropiere de Rabat, au declarat mai multe surse pentru Associated Press. În prezent, Ramzi Binalshibh este tratat pentru schizofrenie.
Anul trecut, în Marea Britanie, asistentul lui Gordon Brown  a uitat o geantă într-un taxi. În geantă se afla o listă cu indicații precise pentru imaginea impecabilă a premierului, legate de machiaj, amănunte care i-au amuzat copios pe jurnaliștii tabloidelor. În aceeași geanta se aflau și documente confidențiale privind scandalul cheltuielilor membrilor parlamentului sau detalii strict secrete despre orarul premierului. Gestionarea datelor sensibile devine o problemă în Marea Britanie.  În 2008 s-a deschis o anchetă, după ce un angajat al guvernului s-a întors din vizita efectuată în luna ianuarie în China împreună cu premierul Gordon Brown fără un telefon Blackberry. Experții au avertizat că cel care a intrat în posesia telefonului ar putea să obțină acces în serverul de pe Downing Street și eventual la corespondența electronică a premierului britanic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google