Expres

Codlea. Sute de credincioși în pelerinaj la Biserica „Schimbarea la Față”

  • article_261915_1.jpg
  • article_261915_2.jpg
  • article_261915_3.jpg
  • article_261915_4.jpg
  • article_261915_5.jpg
 

Sute de credincioși au întâmpinat ieri, la intrarea în Codlea, o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă din Kiev, precum și raclele cu moaștele Sf. Emilian din Durostorum (Bulgaria) și Moaștele Sf. Maria Magdalena, aduse din Bulgaria de o delegație de ierarhi, în frunte cu ÎPS Ambrozie, Mitropolitul de Durostorum (Silistra).
Oamenii au așteptat răbdători delegația, care, din cauza lucrărilor de pe DN1, a ajuns la Codlea cu întârziere de mai bine de trei ore. Este pentru al doilea an consecutiv când Biserica „Schimbarea la Față” din Codlea organizează un astfel de pelerinaj în preajma hramului său, celebrat în 6 august. Până vineri, când este sărbătorit praznicul împărătesc, credincioșii se vor putea ruga la sfânta icoană și la sfintele relicve.
După ceremonialul de primire a sfintelor relicve și icoane și a înaltelor fețe bisericești, delegația și gazdele s-au îndreptat spre Biserica „Schimbarea la Față” din Codlea, urmați de sute de credincioși. Sfintele relicve sunt aduse prin inițiativa preotului paroh Adrian Munteanu și a unei asociații civice din oraș. Părintele paroh spune că s-a creat deja o strânsă legătură frățească între preoții codleni și ierarhii bulgari, anul trecut fiind prezent la Codlea ÎPS Ilarion, un veritabil patriarh, cu o minte extrem de lucidă, la cei 97 de ani ai săi, plecat între timp la cele veșnice. „Este un moment deosebit, fiindcă au venit acum, în Postul Adormirii Maicii Domnului, cea mai bună perioadă de rugăciune, meditație și închinăciune, iar vineri, Biserica noastră își sărbătorește hramul”, a declarat părintele paroh. „Sfintele moaște și sfintele icoane îi adună pe credincioși, le dau speranță, îi fac să simtă ajutorul sfinților lui Dumnezeu. Sfinții fac parte din Biserica triumfătoare, iar noi, cei de pe pământ, din Biserica luptătoare, și în urcușul nostru spre Dumnezeu, când îi rugăm, sfinții, din dragoste de noi se întorc și ne întind o mână. Toți credincioșii din Codlea vor putea trece și se vor închina, mai ales acum, când viața oamenilor simpli este atât de grea. Eu cred că toate icoanele sunt făcătoare de minuni, fiind ferestre către cer, prin care privim spre Dumnezeu, dar icoana aceasta a Maicii Domnului a făcut multe minuni, vindecări miraculoase dăruite celor care s-au rugat cu credință”, a explicat pr. Gheorghe Colțea, protopopul de Bran-Zărnești, eparhie din care face parte și Codlea.
Fără îmbulzeală
La biserică așteptau mulți credincioși, pelerinii fiind veniți din toată țara, dar jandarmii, care aranjaseră garduri, pentru a forma două culoare în curtea bisericii, nu au fost nevoiți să facă ordine. Mulți credincioși au venit, sperând că acestea pot face minuni, unii dintre ei având neapărat nevoie de o vindecare sau un ajutor miraculos, pentru a depăși impasul în care se află. „Doamne, ajută-ne pe noi, păcătoșii!”, a rostit necontenit o credincioasă, cu ochii în lacrimi. „Pentru sănătate și pentru ajutor de la Dumnezeu am venit. La altcineva nu mai avem speranță. Eu sunt șomeră, soțul e pensionat de boală, avem doi copii de crescut. Sunt convinsă că ne va ajuta Maica Domnului și sfinții”, ne-a spus Valerica Cristescu, din Făgăraș. Printre pelerini s-au numărat și părinți cu copii mici în brațe. Au stat răbdători la coadă mulți tineri, dar și vârstnici, care abia se mișcau, însă care apoi, au ieșit din biserică cu o mină mai bună. Ca de obicei, printre cei care au stat la coadă, au fost și destui oameni mânați numai de un soi de pietism, de superstiție, fiindcă au auzit că este bine să faci acest ritual de atingere a moaștelor și să te îmbulzești la apă sfințită sau la busuioc din buchetul preotului.
Se pare că și codlenii, ca și brașovenii, sunt ceva mai civilizați, păstrând ordinea, dar și o liniște pioasă, chiar dacă au stat și destul de mult la coadă. Creștinii practicanți sunt convinși, de altfel, că este nevoie de puțină jertfă pentru a merita și a te bucura pe deplin de un dar atât de mare. Între timp, slujbele și rugăciunile se desfășoară aproape fără oprire, fiind oficiate de preoții din parohie, dar și de către oaspeți, atât în limba română, cât și în bulgară. Creștinii se pot închina și ruga sfintelor moaște și icoanei Maicii Domnului, până vineri, dar dacă vor mai fi pelerini la coadă, acestea vor mai rămâne în lăcașul de cult din Codlea.
Vindecări miraculoase
De icoana Maicii Domnului din Kiev, care s-a argintat din senin în 1993 (p sticlă s-a imprimat imaginea întreagă, dar în culoare argintie), se leagă minuni extraordinare, vindecări miraculoase obținute de cei care i s-au închinat cu evlavie, dragoste și credință neclintită. Una dintre minunile atestate de tradiție vorbește despre vindecarea, în 1881, unei fete ce suferea de o boală gravă de oase și a unei femei însărcinate, bolnavă de hepatită.
Tânărul mucenic Emilian
Sfântul Emilian de la Durostorum a pătimit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (a doua jumătate a secolului al IV-lea). Militar de cariera și fiu de guvernator imperial, el a îmbrățișat de timpuriu credința creștină, pe care nu numai că a mărturisit-o prin cuvânt, dar a si apărat-o cu brațele, sfărâmând idolii păgâni și răsturnând altarele de jertfă, faptă pentru care a fost supus la suplicii cumplite (fiind chiar aruncat în foc, dar scăpând nevătămat!) și și-a dat sufletul în mâinile Domnului la 18 iulie 362. Sfintele moaște ale tânărului mucenic Emilian se găsesc la Silistra, dar părticele sunt și la Galați și București, fiind dăruite de de către Biserica Ortodoxă a Bulgariei.
Sf. Maria Magdalena nu este păcătoasa publică
Sfânta Maria Magdalena este una dintre cele opt femei care, potrivit Sfintelor Evanghelii, au mers la mormântul Mântuitorului să ungă trupul Lui cu mir, conform ritualurilor iudaice de înmormântare. Până să-l urmeze pe Iisus din ea ieșiseră șapte demoni. A fost confundată cu una dintre femeile păcătoase convertite după întâlnirea cu Mântuitorul. S-a numit „Magdalena” după localitatea Magdala, din Galileea de Sus, unde s-a născut sau a trăit mai mult, oraș situat la circa 5 km nord de Marea Galileii. După Pogorârea Sfântului Duh a propovăduit Evanghelia prin numeroase cetăți și sate. După ce a predicat la Roma, Sfânta Maria Magdalena l-a ajutat în activitatea sa, la Efes, pe Sfântul Ioan Evanghelistul. Este și orașul unde a trecut la Domnul și unde Sfântul Ioan a înmormântat-o la intrarea peșterii din Muntele Ohlon, din apropierea orașului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google