Zone Arena va fi demolată

Zone Arena va fi demolată, a comunicat firma deținătoare, Arena Invest SRL, Primăriei București. Deja a început demontarea tribunelor, urmând să fie demontată și scena de spectacole. În această zonă nu vor mai fi organizate concerte sau producții muzicale, au anunțat reprezentanții firmei.
Primarul sectorului 2 din București, Neculai Onțanu, a cerut sistarea activităților la arena de spectacole și desființarea Zone Arena și a tuturor construcțiilor din jur, pe motiv că acestea au fost ridicate ilegal, neavând autorizație de construcție și nici avize și acorduri necesare funcționării. Edilul a spus că a primit multe sesizări de la locuitorii din apropiere care reclamă poluarea fonică, mai ales după orele 22.00, aglomerația de oameni și mașini, faptul că zonele verzi au fost distruse și scările de bloc transformate în toalete publice.
La Zone Arena au avut loc recentele concerte susținute de trupele Aerosmith și Cranberries în România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



