Brașov. Centrele de colectare a ajutoarelor pentru sinistrați își vor închide porțile

Începând de mâine, de la ora 19.00, cele trei centre deschise pentru strângerea de ajutoare pentru familiile sinistrate în urma inundațiilor își vor înceta activitatea. Centrele au fost deschise în locații din Brașov, Făgăraș și Rupea. Prefectul Ion Gonțea a mulțumit tuturor brașovenilor care au venit cu donații pentru victimele inundațiilor. Până în prezent, au fost efectuate trei transporturi cu ajutoare către comunele Săucești și Sănduleni din județul Bacău, fiind trimise în aceste zone peste 45 de tone de alimente, apă minerală, haine, piese de mobilier, pături și saci de dormit, precum și aparatură electrocasnică. După închiderea centrelor se vor organiza încă două transporturi, astfel încât toate bunurile donate de cetățeni să ajungă la familiile afectate de viituri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



