112

Boc: Orice sursă de venit se impozitează

  • article_260838_1.jpg
 

Premierul Emil Boc a declarat la TVR1 că lărgirea impozitării, inclusiv la persoanele care sunt plătite cu drepturi de autor, este necesară pentru sprijinirea unui sistem public de pensii care nu se poate autosusține. Premierul a mai declarat că procesul de restructurare este un lucru absolut necesar. Totodată, Boc a precizat că nu este un „laș” care să fugă de prima confruntare dură și l-a amenințat pe Vlădescu cu „cartonașul roșu. „Am încercat să impunem și în România un principiu care este peste tot în lume. Orice sursă de venit se impozitează pentru că ne plângem că nu avem o sănătate bună, ne plângem că nu avem un sistem de pensii sustenabil, dar la sănătate 10 milioane  de oameni sunt scutiți de plata contribuțiilor, la pensii ne plângem că nu avem bani, dar avem excepții cu privire la plata contribuțiilor. S-a decis lărgirea bazei de impozitare, ca toți cei care au un venit, cu protejarea, de exemplu, în cazul drepturilor de autor a acelora care sunt autori cu adevărat și creează, nu acelora care sunt și șoferi, și măturători într-o instituție,  să beneficieze de o asemenea prevedere. Deci, practic, prin ceea ce facem noi doar încercăm să aplicăm aceste lucruri, și anume facilitățile pentru cei care au drept de autori pentru aceia care cu adevărat sunt creatori în domeniile respective, artă, cinematografie, teatru”, a spus Boc. Întrebat dacă și-a scris vreodată demisia, Boc a spus: „Niciodată nu mi-am scris demisia. Nu sunt un laș și nu fug la prima confruntare dură pe care o am cu viața, inclusiv politică, dar nici nu sunt omul care să mă agăț de funcții cu orice preț”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google