A murit „Vocea Teleenciclopediei“

Actrița Lucia Mureșan, „Vocea Teleenciclopediei“, a încetat din viață, informează Realitatea TV. Născută pe 31 ianuarie 1938, a fost zeci de ani un adevarat brand de televiziune, datorită vocii sale cu un timbru profund. Teleenciclopedia este o emisiune a postului național de televiziune. Este una dintre cele mai longevive emisiuni din programele posturilor de televiziune din România, prima difuzare a emisiunii înregistrându-se la data de 21 aprilie 1965. Emisiunea este difuzată în continuare pe TVR1. Lucia Mureșan a fost cetățean de onoare al Sebeșului și profesor de istoria artelor. După ce a dat examen la Teatrul Nottara din București, s-a format o trupă tânără, din care a făcut parte alături de Gilda Marinescu, Anda Caropol, Emil Hossu, Alexandru Repan, azi nume celebre ale teatrului și filmului românesc.A jucat în peste 100 de piese de teatru și 15 filme. A fost căsătorită cu fotograful Ion Miclea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



