Exit-poll: Bronislaw Komorowski câștigă alegerile din Polonia

Liberalul Bronislaw Komorowski a obținut 53,1 % din voturi la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Polonia, conform unui sondaj. Contracandidatul său, liderul opoziției conservatoare Jaroslaw Kaczynski, a obținut 46,8 % din voturi, conform sondajului realizat de institutul TNS OBOP și difuzat de televiziunea publică TVP. Un alt exit-poll, difuzat de canalul de televiziune privat TVN, indică o victorie a lui Komorowski cu 51,09 % din voturi, în timp ce Kaczynski este creditat cu 48,91 % din voturi. Circa 31 de milioane de polonezi au fost așteptați duminică la urne pentru al doilea tur de scrutin. Alegerile prezidențiale anticipate au fost convocate după moartea președintelui Lech Kaczynski, într-un accident de avion produs în 10 aprilie, în Rusia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



