Expres

Brașov. 2.711 candidați brașoveni au promovat examenul de bacalaureat

O absolventă a Colegiului Național „Andrei Șaguna” a luat Bac-ul cu 10

  • article_259443_1.jpg
 

O dată cu afișarea rezultatelor, au luat sfârșit astăzi și emoțiile candidaților la Bacalaureat, fiind înlocuite de lacrimi de bucurie, de dezamăgire sau chiar de tristețe. Înainte de rezolvarea contestațiilor, dintre cei peste 4.500 de absolvenți brașoveni de liceu care au trecut prin furcile caudine ale examenului de bacalaureat din acest an, 2.711 pot răsufla ușurați. 5.941 de candidați au fost înscriși, dar circa 1.400 au absentat. Pe primul loc s-a situat, cu media 10, Maria-Luiza Vlădărean, absolventă a Colegiului Național „Andrei Șaguna”.

Puteți verifica pe portal șansele de contestații

Rezultatele parțiale s-au afișat atât la centrele de examinare, cât și pe internet. Pe măsură ce le vom obține, le vom posta și noi. Contestațiile se pot depune de la ora 16.00, până la ora 20.00, tot în centrele de examinare. Pentru cei care vor să-și evalueze cât mai șansele ca nota să le fie mărită, pe portal, la secțiunea dedicată (banner) se află toate subiectele și baremele de corectare și notare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google