Traficul feroviar închis pe secția Bacău-Bicaz
Din cauza inundațiilor produse în nordul țării, a fost închisă circulația feroviară pe secția Bacău – Bicaz, între stațiile Podoleni – Roznov, întrucât apele au spălat terasamentul pe o distanță de 300 m, în zona km 32+000 – 32+300, informează CFR. Autoritățile locale din județul Neamț se așteptau la un vârf de viitură pe râul Siret, miercuri noaptea. Problemele au apărut în zona Bicaz. În localitățile Dămuc și Bicaz Chei apa a ajuns pe Drumul Național 12C, acesta fiind închis.
CFR a mai anunțat că se mențin închise alte secții de circulație. Este vorba despre secțiile Dornești – Nisipitu, între stațiile Dornești – Rădăuți; Dărmănești – Floreni, între stațiile Prisaca Dornei – Câmpulung Est; Lețcani – Dorohoi, între stațiile Trușești – Ungureni – Dorohoi (secție neinteroperabilă, închiriată); Barboși – Tecuci, între stațiile Barboși – Șendreni; Leorda – Dorohoi, între stațiile Leorda – Dorohoi (secție neinteroperabilă, închiriată).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.