Expres

26.000 de familii din județ se încălzesc pe datorie

  • logomytex.png
 

Circa 26.000 de familii din județul Brașov, care folosesc pentru încălzirea locuinței lemne, petrol sau cărbune nu vor primi ajutorul de încălzire decât la sfârșitul acestei luni și atunci, doar suma pe noiembrie. Diana Borș, directorul Agenției Județene de Prestații Sociale (AJPS) Brașov, a explicat că situația a fost generată de un blocaj financiar la final de an, care a determinat o întârziere în plată. Acum se așteapă și ca bugetul de stat pe 2010 să fie aprobat. Nici atunci însă nu vor putea face mare lucru cu banii, pentru că din această iarnă îi primesc pentru fiecare lună în parte și nu pe sezon. Dacă în septembrie, se știa că dreptul la ajutorul de încălzire, în cazul celor care utilizează lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, se stabilește și se plătește o singură dată, pentru perioada noiembrie 2009 – mai 2010, în noiembrie, când s-a revenit la plafonul maxim de 615 lei/membru de familie, s-a decis și ca plata să se facă lunar. Cuantumul ajutorului s-a calculat în raport de venitul net lunar și reprezintă sume lunare între maximum 54 și minimum 16 lei. Când banii se acordau într-o singură tranșă, suma, între 80 și 270 de lei, ajungea pentru a face aprovizionarea cu combustibil măcar pe o lună.     (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google