Politic

Mai puțin de o lună pentru ridicarea alimentelor „europene”

  • article_244314_1.jpg
 

Persoanele care beneficiază de ajutorul Uniunii Europene constând în 15 kilograme de făină și patru kilograme de zahăr mai au la dispoziție mai puțin de o lună să și le ridice de la depozitul amenjat de Primăria Brașov în incinta Căminului pentru Persoane Vârstnice din cartierul Noua. Municipalitatea a decis să dea ca termen maxim data de 1 februarie 2010, pentru că nu toți brașovenii îndreptățiți să le primească s-au prezentat pentru a le ridica, chiar dacă programul a debutat încă din luna septembrie a anului trecut. Deocamdată, în stocurile depozitului se mai află 60 de tone de făină și 22 de tone de zahăr, până în acest moment ridicându-și alimentele doar 9.700 din totalul celor 17.000 de brașoveni. De ajutoarele alimentare beneficiază persoanele cu handicap de gradul I și II, șomerii indemnizați, pensionari cu venituri până la 400 de lei, precum și persoanele care beneficiază de prevederile legii privind venitul minim garantat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google