Operația lui Cristian Chivu a decurs fără probleme

„Gazzetta dello Sport” susține că fundașul lui Inter Milano nu va mai putea juca în acest sezon
Așa cum am anunțat și în numărul de ieri, Cristian Chivu (Inter Milano) a fost operat în urma accidentării suferite la cap în partida de la Verona, cu Chievo, și este în afara oricărui pericol. Intervenția chirurgicală a durat mai bine de o oră, profesorul Sergio Turazzi, șeful echipei de neurochirurgi, afirmând: „Operația a fost necesară pentru a îndepărta un hematom de dimensiuni importante, dar și a fragmentelor osoase îndreptate spre creier în urma fracturii care a înfundat cutia craniană”. Medicii au spus că totul a decurs normal și că fotbalistul se va vindeca fără probleme, însă nu s-a precizat perioada de recuperare. Chivu va rămâne internat în spitalul din Verona în această săptămână.
Altfel, mulți iubitori de fotbal din Italia, atât fani ai Interului, cât și ai rivalelor AC Milan, Juventus, Lazio sau AS Roma, i-au trimis mesaje de încurajare căpitanului echipei naționale de fotbal a României, fiind mișcați de accidentarea gravă suferită de acesta. Și jucători de top din „Calcio”, în frunte cu Francesco Totti, i-au trimis cuvinte de susținere lui Chivu.
„Gazzetta dello Sport” a inserat că „tricolorul” în discuție nu va mai susține nici un meci în actualul sezon, iar „nerr-azzurrii” îi caută de urgență un înlocuitor. Cea mai la îndemână variantă este sârbul Kolarov, de la Lazio Roma.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



