Sport

Cupa Africii pe Națiuni se anunță mai echilibrată ca niciodată

Angola „deschide” mâine turneul, în meciul cu Mali

  • article_244560_1.jpg
 

Naționala de fotbal a Egiptului, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei Africii pe Națiuni, va încerca   să-și apere trofeul în Angola, țară ce găzduiește în premieră această competiție, organizată din doi în doi ani. În acest sens, s-au cheltuit circa un miliard de dolari, construindu-se patru noi stadioane, în Luanda, Benguela, Cabinda și Lubango. Reprezentativa „faraonilor” deține recordul de 22 de prezențe la acest turneu, pe care l-a câștigat de șase ori, având și cele mai multe goluri marcate, 139. 
Pentru Camerun, Ghana, Coasta de Fildeș și Nigeria, întrecerea care începe duminică este extrem de importantă, întrucât toate aceste selecționate se pregătesc și pentru Cupa Mondială.
„Suntem o formație de top în Africa și avem mulți fotbaliști cu experiență, ce evoluează în Europa”, și-a caracterizat formația, Shaibu Amodu, antrenorul nigerienilor. La rândul său, căpitanul ghanezilor, Michel Essien, incert pentru prima partidă, cu Togo, a comentat: „Cupa Africii pe Națiuni va fi la fel de dură ca de obicei, dar, ca echipă, noi avem încredere în propriile noastre abilități și vom lupta pentru a trece de toate fazele”. Coasta de Fildeș și Camerun sunt și ele printre favorite, Didier Drogba, respectiv Samuel Eto’o urmând să fie în centrul atenției.
Benin, Malawi și Mozambic nu au nici un meci câștigat la Cupa Africii.
Confruntarea de deschidere va fi pe Stadionul „11 Noiembrie” din Luanda, duminică, între Angola și Mali.
Următoarele ediții vor avea loc în Gabon și Guineea.     (S.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google