ÎNGRIJORÃTOR. Conform Poliției Române, 145 de brașoveni au dispărut înainte să ajungă „la răcoare”

Din cele 3.045 de persoane urmărite național, așa cum arată lista oficială prezentată de Poliția Română, județul Brașov se poate „mândri” cu 145 de cetățeni care au reușit, unii chiar și de un deceniu, să scape de ani de închisoare la care au fost condamnați sau, în alte situații, au dispărut în perioada în care ar fi trebuit să fie în arest, pentru a afla sentința judecătorilor. Avem chiar și un evadat în lista brașoveană, respectiv Petru Dorin Mărgineanu, care are de executat două pedepse cu închisoarea și care, în 2002, a fugit din arestul IJP Mureș și… dus a fost. Printre urmăriți se află și alți 27 de brașoveni, condamnați pentru înșelăciune, dar și 20 care ar avea de ispășit diferite pedepse privative de libertate pentru tâlhării. Acuzați de omor, în trei cazuri diferite, tot atâția bărbați care primiseră mandat de arestare preventivă s-au „volatilizat” înainte de a primi sentința, în timp ce șase brașoveni, condamnați pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor, au reușit, la rândul lor, să se sustragă executării pedepselor. Spre exemplu, Sorin Cristinel Manolache, născut în 1982, a primit doi ani de închisoare pentru trafic și deținere de droguri de risc, iar Ovidiu Gabriel Matei (născut în 1980) ar trebui să stea „la răcoare” cinci ani, pentru trafic cu droguri de mare risc. Mai există și categorii ceva mai „mărunte”, cum ar fi furtul din autoturisme, capitol la care avem doi dispăruți, unul care are de făcut cinci ani, iar celălalt trei ani de închisoare. Pentru furt de autoturisme, un râșnovean este dat în urmărire, pentru că are de ispășit 3,6 ani, după ce, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a furat o mașină, a condus fără carnet și apoi a
abandonat-o. Alți șapte brașoveni, condamnați pentru fals, nu și-au ocupat locul în celule, unul dintre ei, Constantin Arghir Mureșan, născut în 1980, reușind chiar să părăsească țara cu un pașaport fals în 2002.
(M.T.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




