Sport

Petre Grigoraș s-a îndrăgostit de Poiana Brașov

Antrenorul echipei Poli Iași este îngrijorat de scăderea alarmantă a bazei de selecție din fotbalul românesc

  • article_244915_1.jpg
 

Ca în fiecare an în pauza de iarnă, antrenorul Petre Grigoraș și-a adus elevii în Poiana Brașov, pentru un cantonament în care pune le punct pregătirea fizică.

„Indiferent de gruparea unde am fost «principal», am preferat să urc în Poiană în această perioadă, întrucât totul este la superlativ, condițiile de cazare și masă, sala de forță, centrul de refacere și mediul ambient. De când sunt tehnician, pun mare preț pe pregătirea fizică, una extrem de importantă înaintea startului competiției. Mi-a mers bine și nu are rost să schimb ceva”, a afirmat „Grig”.
Cum actuala sa echipă, Poli Iași, se „bate” pentru a evita retrogradarea, tehnicianul este sigur că nu îi va fi ușor: „Vom avea o misiune dificilă. Campionatul este împărțit în două; formațiile din prima jumătate se luptă pentru titlu si cupele europene, iar celelalte își fac griji în privința retrogradării. Dacă înainte erau 2-3 grupări sus și 4-5 jos, restul stând liniștite, acum situația este diametral opusă. Consider că este cea mai disputată ediție a Ligii 1 din ultimii ani. Multe grupări vor depinde de bugetele pe care le vor avea combatantele și de transferurile ce le vor face. Sunt sigur că vor fi dueluri corecte, întrucât nimeni nu își poate permite să se dea la o parte, deoarece orice pas greșit poate fi decisiv”.

Criza la români
Apoi, vorbind despre perioada dificilă din punct de vedere economic pe care o traversează sportul românesc, Petre Grigoraș a precizat: „Nu am văzut să se vorbească despre criză în Anglia, Spania, Italia sau Germania. S-au făcut transferuri de zeci sau chiar sute de milioane de euro. Noi dramatizăm totul și, din păcate, s-a ajuns să dispară oamenii cu potențial, care se tem să investească. Nici primăriile nu se implică în modul în care ar trebui să o facă și trec sportul pe plan secund. În străinătate, comunitățile locale ajută enorm, întrucât știu că echipele le fac reclamă. Nu este corect ce se întâmplă; sportul este printre puținele domenii care au adus faimă României pe plan mondial”.

Nu este de acord cu planurile federalilor
Așa cum se știe, președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat că intenționează se creeze o primă ligă cu doar 12 echipe, în care lupta decisivă pentru titlu și retrogradare să se dea în sistem play-off. Pe această temă interlocutorul a comentat: „În loc să se gândească la reducerea numărului de combatante în diverse eșaloane, ar trebui găsite soluții de dezvoltare. Dacă se va întâmpla asta, va scădea enorm baza de selecție, care și așa este redusă, deoarece vor dispărea multe formații din ligile inferioare. Apoi, știm că nici la centrele de copii și juniori nu stăm bine, aceasta fiind una dintre problemele la care trebuie găsită rezolvare. Am dovada clară, întrucât am luat fotbaliști de la Poli II și am văzut cât de în urmă sunt la capitoul dezvoltare fizică. Talent au, s-au născut cu el , dar nu ajunge”.

Vrea să se lupte pentru titlu
Antrenor cu mare experiență pe prima scenă a fotbalului românesc, Petre Grigoraș speră să facă pasul la o grupare de top, unde să se lupte pentru primele poziții. „Normal că mi-ar plăcea să antrenez la o formație cu obiective mari. Nu cred că cineva ar putea refuza o ofertă de la o astfel de grupare. Nu vreau să mă autopropun undeva, aștept cuminte să fiu căutat. Am peste 200 de meciuri în Liga 1, o experiență suficientă și nu m-aș speria de provocări îndrăznețe. Niciodată nu este prea târziu, am doar 45 de ani, nu sunt spre sfârșitul carierei, am tot timpul”, a încheiat interlocutorul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google