112

Magazinele au „liber” la soldări

Protecția Consumatorilor a început controalele privind modul în care sunt aplicate prevederile legii

  • article_245129_1.jpg
 

Reducerile de prețuri nu se aplică sub nici o formă produselor alimentare, ci doar articolelor considerate „de sezon”. Astfel, la preț redus pot fi cumpărate articolele de îmbrăcăminte și blănărie-pielărie, confecțiile, tricotajele, inclusiv lenjeria, țesăturile, marochinăria, încălțămintea, precum și alte bunuri care fac parte din categoria produselor sezoniere.
Așa cum ne-am obișnuit de câțiva ani încoace, după modelul uzitat în Occident, în următoarele două luni vom trece frecvent pe lângă vitrine care anunță lichidări de stoc, reduceri de până la 80% sau vom putea scotoci rafturile și containerele din magazine cu produse la același preț, bineînțeles… redus. 

Cine are de câștigat?
Toată lumea, am putea spune. Fără să se mai ascundă, mulți comercianți abia au așteptat sezonul reducerilor, deși cumpărătorii sunt aceia care au mai mult de câștigat. De ce? Răspunsul l-am primit de la o vânzătoare într-un magazin cu articole vestimentare din Brașov: „Vânzările au mers foarte prost în acest sezon. Se simte că nu mai are lumea bani. Nici de sărbători nu am avut încasări prea mari, așa că am rămas cu destul de multă marfă pe stoc, iar în perioada următoare trebuie să aducem articole pentru primăvară”.
Această practică de reducere a prețurilor la unele produse este reglementată prin lege, iar perioada și modul de a vinde prin soldare trebuie să fie respectate, fapt trecut cu vederea de unii comercianți, care s-au grăbit să șteargă vechile prețuri de pe etichete încă de la începutul anului.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) atrage atenția că „orice comerciant care anunță o reducere de preț are obligația să țină cont că aceasta trebuie să fie raportată la prețul de referință practicat. Mai exact, pe eticheta produsului să se găsească atât prețul vechi, cât și cel nou. În anii precedenți s-a observat că această prevedere nu a fost respectată de unii operatori economici, care fie au trecut pe etichete doar prețul vechi, fie au menționat două prețuri fără a evidenția care este cel nou, fie pe etichetă era trecut prețul vechi și procentul reducerii, fără a se specifica prețul nou, lăsând cumpărătorul să-și calculeze singur prețul final”.

Reguli stricte
Astfel, comercianții care practică reducerile de preț trebuie să aibă în vedere câteva aspecte. Vânzările de soldare să fie efectuate numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată maximă de câte 45 de zile fiecare, cu condiția ca produsele propuse pentru soldare să fie achitate furnizorului de către comerciant cu cel puțin 30 de zile înaintea datei de debut a perioadei de vânzări de soldare și oferite spre vânzare în mod obișnuit înaintea acesteia. Perioadele de soldări trebuie să fie stabilite de comerciant între 15 ianuarie și 15 aprilie, pentru produsele de toamnă-iarnă, iar pentru cele de primăvară-vară, între 1 august și 31 octombrie.
Totodată, se impune ca stocul de produse propus pentru soldare să existe în spațiile de depozitare ale magazinului cu cel puțin 15 zile înainte de data de debut a vânzării de soldare și nu va fi reînnoit în această perioadă cu preț redus. În plus, intenția de a reduce prețul articolelor trebuie materializată prin documentele legale justificative.
De reținut este că orice anunț de reducere de preț, exprimat în valoare absolută sau în procent, trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc, pentru fiecare produs sau grupă de produse identice. Este interzis ca o reducere de preț pentru un produs să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părți din produs.

La prețuri de producător
Consumatorii s-au obișnuit cu aceste reduceri, mulți dintre ei preferând să facă economii pentru perioadele în care găsesc aproape toate vitrinele magazinelor acoperite de afișe cu promoții. Ei știu că, pentru a nu risca să rămână cu depozitele pline cu produse „ieșite din tendințe”, comercianții reduc masiv din preț, scăzând semnificativ adaosul comercial, uneori chiar până la zero procente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google