Șase traficanți de carne vie, printre care și o minoră, au fost trimiși în judecată de DIICOT Brașov

Ei riscă pedepse de peste 20 de ani de închisoare
Timp de aproape un an, șapte fete, dintre care trei minore, șase din județul Brașov și una din Argeș, au avut parte de bătăi și amenințări permanente, fiind silite să se prostitueze „la pod”. O rețea brașoveană de trafic de carne vie va da socoteală în fața justiției pentru aceste fapte. Este vorba de finalizarea cercetărilor procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Brașov și trimiterea în judecată a unui grup de șase persoane, arestate de polițiști la sfârșitul lunii noiembrie 2009.
După cum ne-a declarat procurorul DIICOT care a instrumentat acest caz, Alen Toroiman, „s-a constatat că trei dintre inculpați, respectiv Remus B., 34 de ani, Francisc S., 34 de ani și Clementin C, 28 de ani, au recrutat în cursul anului 2009 șapte tinere, dintre care trei minore, pe care le-au cazat în scopul exploatării sexuale, folosind, fie din momentul recrutării, fie în timpul exploatării victimelor, amenințări și violență”.
Infractoare la doar 16 ani
Alături de cei trei, a fost trimisă în judecată și o inculpată minoră, D.M., 16 ani, pentru prostituție și trafic de persoane. În urma cercetărilor a rezultat că ea a întreținut pe parcursul anului trecut diferite raporturi sexuale contra-cost, clienții find racolați din locuri publice, la podul de la ieșirea spre Ghimbav, de unde plecau împreună fie în apartamentul pe care aceasta îl avea închiriat pe strada Toamnei, fie la domiciliul amatorilor de plăceri, iar câștigul era împărțit de minoră cu Clementin C. Cei doi au recrutat-o și pe Florentina B., din Pitești, prin inducere în eroare asupra câștigurilor, căreia i-au asigurat transportul până la Brașov și cazarea. Pe filiera inculpatului Remus B. au mai fost trimise în judecată alte două brașovence, Silvia B. și Terezia K., care au practicat și ele prostituția în locația de la pod, în folos propriu și a inculpatului amintit. Și ele, ca și minora acuzată, vor da socoteală în fața legii pentru trafic de persoane, trafic de minori, practicarea prostituției și proxenetism.
„În plus, având în vedere relațiile dintre cei trei bărbați, s-a reținut și acuzația de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, potrivit legii combaterii crimei organizate. Inculpații se află în stare de arest preventiv, excepție făcând minora, care are interdicție de părăsire a localității. Instanța se va pronunța zilele acestea asupra păstrării măsurii de arest preventiv pe durata procesului”, a precizat procurorul Toroiman.
Anchetatorii au început operațiunile de supraveghere în cazul acestei grupări încă din luna octombrie, iar pe parcursul acțiunii a rezultat că doi dintre inculpați intenționau să ducă victimele în străinătate, în scopul practicării prostituției, motiv pentru care la finele lunii noiembrie s-a decis arestarea lor, înainte să părăsească țara.
Așa cum a afirmat procurorul DIICOT, capii rețelei brașovene au antecedente „grele” în același gen de infracțiuni. Astfel, Remus B. mai este cercetat în două dosare și, fiind judecat în stare de libertate, și-a văzut în continuare de treabă, în timp ce Francisc S. a și fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane, dar procesul este încă pe rol, până la epuizarea căilor de atac.
„Acuzațiile pentru care vor răspunde în fața instanței cei șase sunt grave, pentru că traficul cu minori este compatibil cu omorul, așa că ei riscă peste 20 de ani de închisoare”, a concluzionat Toroiman.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




