112

TUPEU. Pretinzând că soția sa este grav bolnavă, Un escroc a încercat să stoarcă bani de la membrii unui partid politic

  • logomytex.png
 

Dorind să frângă inima celor miloși, printr-o poveste înduioșătoare despre o boală cruntă a soției, un brașovean a încercat să obțină ceva bani de la membrii unui partid politic din Brașov, „pentru intervenții chirurgicale la o clinică din Cluj”.
Așa că s-a înființat marți, în jurul prânzului, la sediul partidului, susținând veridicitatea poveștii cu acte medicale ce s-au dovedit ulterior niște falsuri. Pentru că nu a fost destul de convingător și nedorind să plece chiar cu mâna goală, bărbatul i-a subtilizat portofelul unei angajate de la biroul Contabilitate. Ghinionul său a fost că gestul nu a trecut neobservat, astfel că incidentul a fost semnalat Poliției.
Potrivit datelor primite de la IJP Brașov, polițiștii care s-au deplasat imediat la fața locului l-au identificat pe cel în cauză, Gheorghe Soare, în vârstă de 67 de ani. Suspectul a fost reținut și prezentat ieri instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de furt calificat și tentativă la înșelăciune.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google