SITUAŢIE. Intrat în moarte cerebrală, Bărbatul lovit cu toporul în cap a devenit… donator de organe

Bărbatul în vârstă de 41 de ani lovit în cap cu toporul și lăsat să zacă mai bine de cinci ore pe strada Pajiștei din Săcele, caz mediatizat în paginile cotidianului nostru zilele trecute, a intrat ieri în moarte cerebrală. Ca urmare, cu acordul familiei, i-au fost prelevate aseară o parte din organe, respectiv ficatul și rinichii, salvând astfel viața a două persoane bolnave, aflate pe lista de așteptare a celor care au nevoie de transplant.
Având în vedere situația nou creată, în urma decesului victimei, este posibil ca încadrarea juridică să fie schimbată, din tentativă de omor, în omor calificat, caz în care, dacă va fi găsit vinovat, suspectul, deja aflat în arest, este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 15 și 20 de ani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procurorul Carmina Reit, acest lucru îl va stabili, însă, procurorul de caz, în urma probelor și a documentelor medicale ce vor fi depuse între timp la dosar: „Dacă se va stabili o legătură de cauzalitate între decesul victimei și agresiunea comisă de suspect, este posibil să se schimbe încadrarea juridică”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




