Autostrăzile din România, mai ieftine decât cele din Vest

În timp ce costul pentru un kilometru construit pe autostrada Comarnic-Brașov de consorțiul Vinci-Aktor e 21,8 milioane euro/ km, în Franța, Anglia, Austria sau Slovacia prețurile sunt și de trei ori mai mari.
Astfel, în Franța, prețul unui kilometru construit pe autostrada A41 (18,8 km), cu un tunel de 3,1 km și 4 viaducte, este 46,35 milioane euro. Pe de altă parte, în Anglia, prețul unui kilometru construit pe autostrada M6 este 32,4 milioane euro. Potrivit datelor puse la dispoziție de Ministerul român al Transporturilor, în Austria, în funcție de numărul de tuneluri și de densitatea populației costul unui km de autostradă ajunge undeva între 20 și 35 milioane euro. Aceeași sursă arată că una dintre cele mai scumpe lucrări de autostrăzi se fac în Slovacia. Aici o parte din autostrada D1 cu 4,65 km de drum, 2 tuneluri cu lungime totală de 3,054 km și 11 poduri, cu lungime totală de 3,589 km, ajunge la 27,43 – 34,51 milioane euro/km. În schimb, costul de construcție pentru autostrada Comarnic-Brașov este 1,2 miliarde euro. Așadar costul pentru un kilometru construit pe această autostradă este 21,8 milioane euro/km. „Suma totală pe care statul român o va plăti în cei 30 de ani se ridică la 4,8 miliarde de euro, dar aceasta include următoarele costuri: construcția propriu-zisă a autostrăzii, proiectare și inginerie, preconstrucție, organizare și management al proiectului, echipamente, asigurări, inginer independent”, au declarat reprezentanții Ministerului Transporturilor. La acestea se mai adaugă și costurile de operare și întreținere timp de 26 de ani, cheltuieli financiare (dobânzi financiare la împrumutul principal și împrumutul de la acționari, facilități de credit). Lungimea autostrăzii Comarnic-Brașov este de 55 km, viteza de circulație proiectată va fi de 120 km/h, iar durata perioadei de concesiune 30 de ani, din care perioada de proiectare și construcție este de 4 ani, iar perioada de operare și întreținere de 26 de ani. Lungimea totală a tunelurilor pe autostrada construită de Vinci este de 30 km, cel mai lung având 3,8 km. Pe traseu vor exista 5 noduri rutiere, și anume la Comarnic, Sinaia, Bușteni, Predeal și Râșnov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



