Asaltul „tunarilor”

Arsenal Londra a avut puterea să revină pe „Emirates”, în confruntarea cu Bolton din Premier League, deși a fost condusă cu 2-0, impunându-se cu scorul de 4-2 (Rosicky, Fabregas, Vermaelen, Arshavin / Cahill, Taylor – 11 metri). Acest rezultat i-a dus pe „tunari” în fruntea ierarhiei, la egalitate de 48 de puncte cu Chelsea Londra, însă managerul Arsene Wenger a rămas cu picioarele pe pământ: „Faptul că suntem în vârful clasamentului arată că acesta se poate schimba rapid. Următoarele partide vor fi foarte importante pentru noi. Trebuie să lupți pentru a câștiga astfel de dueluri”.
Și Liverpool a terminat în avantaj întâlnirea cu Tottenham, 2-0 (Kuyt 2), însă oaspeții au avut un gol anulat pe motiv de ofsaid. Tehnicianul Harry Redknapp a explicat într-un mod inedit ce s-a întâmplat la faza respectivă: „Arbitrul nu știa ce a fost, tușierul nici el. Cred că la final au sunat un prieten!”. La rândul său, Rafa Benitez a afirmat: „A fost un joc crucial pentru noi. Băieții mei au depus un efort deosebit. Obiectivul nostru este o clasare în top 4, pentru a ne califica în Liga Campionilor, dar trebuie să continuăm în același fel”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




