Donatorul de organe din Săcele trăiește prin cei salvați de la moarte…

Gesturi de omenie din partea autorităților pentru o înmormântare creștinească
„Considerăm că fratele nostru trăiește încă, prin cei care au fost salvați de la moarte cu ajutorul organelor donate”. Acest gând a motivat familia Reketeș, din municipiul Săcele, să-și dea acordul pentru prelevarea de organe de la cel care în urmă cu două zile a intrat în moarte cerebrală.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani, care acum este jelit de urmași, iar prin dispariția sa fizică a dat o speranță de viață unor bolnavi, Ioan Reketeș, a fost lovit duminică noaptea cu toporul în cap de un vecin de cartier. În urma sa a lăsat o familie cu multe probleme, inclusiv financiare, fără resursele necesare unui trai zilnic.
Au pus mână de la mână
Putem spune că Ioan Reketeș a adus acum lumină în sufletul unor năpăstuiți ai sorții, care aveau nevoie de un transplant. Doi au rinichii, iar altul ficatul victimei din Săcele.
Decedatul făcea parte dintr-o familie numeroasă, din care mai mulți membri sunt beneficiari de ajutor social de la Primăria Săcele, localitatea de care aparțin. Astfel că tragedia i-a lovit ca un trăznet, panica punând stăpânire pe apropiați, pentru că vine vremea îngropăciunii.
„Pentru că am fost de acord ca lui Ion să i se ia organele ca să fie date altora, am primit din partea serviciului funerar al spitalului un sicriu, cu care să-l îngropăm. Dar, nu avem bani pentru celelalte lucruri ce se cuvin făcute la înmormântare și pentru pomană”, ni s-a destăinuit Vasile Reketeș, unul dintre frați.
Așa că familia s-a orientat către Serviciul de Asistență Socială pentru acordarea ajutorului social în avans, cel de pe luna în curs fiind deja cheltuit. Cum acest lucru nu este posibil din punct de vedere legal, municipalitatea a găsit altă formă de întrajutorare.
La rândul său, preotul Ioan Cornea, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Săcele, s-a oferit să ajute persoanele îndoliate, desfășurând serviciile religioase gratuit și punându-le la dispoziție și un loc de veci în cimitirul parohiei. De altfel, părintele este cunoscut în oraș pentru gesturi similare. „Anul trecut, din 13 slujbe de înmormântare oficiate de mine, opt le-am făcut cu titlu gratuit. Aici sunt mulți oameni nevoiași și trebuie să-i ajutăm la necaz”, ne-a declarat preotul.
Vor veni și copiii…
La înmormântarea care va avea loc duminică, în cimitirul amintit, vor participa și cei trei copii ai decedatului, acum găzduiți în Centrul de Plasament pentru Minori „Dacia” din Brașov. După cum ne-au precizat reprezentanții instituției, aceștia sunt instituționalizați de anul trecut, trecând prin mai multe orfelinate, după ce au fost părăsiți de mama lor în Centrul de Primire din Ghimbav.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



