Americanul Casey Wohlleb s-a îndrăgostit de România

Dacă în sezonul precedent la CSU Cuadripol Brașov au activat trei baschetbaliști de peste ocean, în acest an, doar Casey Wohlleb reprezintă SUA sub Tâmpa. Născut în urmă cu 23 de ani, în Plantation, Florida, la 30 de minute de paradisul din Miami, Casey a știut de mic că viața sa se va învârti în jurul sportului.
„Tatăl meu a practicat fotbalul american la universitățile din Kentucky și Miami și, întrucât nu a vrut să sufăr ca el, mi-a recomandat să evit acel sport, chiar dacă în Florida este numărul unu. M-am apucat de baschet, datorită faptului că am văzut un film despre Peter Maravich, cel poreclit «Pistol Pete». Am rămas fascinat de ce se poate face pe terenul cu două panouri, locul unde viteza se îmbină perfect cu creativitatea. Nu am neglijat nici școala și am o diplomă în management sportiv. Acum doi ani am părăsit prima dată Statele Unite ale Americii, iar întâiul contract în Europa l-am obținut în 2009, la Girona, în Spania. Am învățat multe acolo. Toți jucătorii sunt compleți, pe când în SUA fiecare este specializat la un anumit capitol, dribling, pase sau aruncare. La Brașov, vreau să ne calificam în play-off. Chiar dacă pare imposibil, aceasta este ținta mea”, a povestit Casey Wohlleb.
„Dracula, mâncarea și femeile frumoase”
În urmă cu trei spătămâni, Wohlleb a ajuns la Brașov și spune că s-a îndrăgostit imediat de orașul nostru: „Chiar îmi place. De fapt, întreaga țară este minunată. Ce am văzut pe drumul de la Otopeni încoace, atunci când am trecut munții, a fost fabulos. Când le-am transmis prietenilor ca voi evolua în România, mi-au spus doar atât: «Nadia, Dracula, mâncarea excelentă și femeile frumoase», iar la ultimele două puncte nu s-au înșelat deloc. Încă din prima zi mi s-a oferit mâncare tradițională, iar ciorbele sunt extraordinare. Este cea mai bună bucătărie pe care am întâlnit-o. În schimb, nu știu de ce unii oameni se uită ciudat la mine, sunt o persoană normală și îmi place să interacționez. Mă bucur că am fost primit O.K. de coechipieri. Despre fete, nu vreau să vorbesc, întrucât am o prietenă și, chiar dacă nu a dorit să vină cu mine în România, deoarece are o slujbă foarte bună, sunt sigur că relația noastră va continua la distanță și ne vom căsători”.
Filmul, marea sa pasiune
Deși are numai 23 de ani, Casey a afirmat că nu este fanul ieșirilor prin cluburi, preferând un alt fel de relaxare: „M-am distrat suficient cât am fost la facultate, acum nu mi se mai pare așa interesant. După o zi obositoare la antrenamente, prefer să stau cu prietenii din echipă sau să mă uit la un film bun. Îmi este ciudă că nu am apucat să văd «Avatar». Abia aștept să-l urmăresc, dar la cinematograf, nu pe DVD”, a încheiat interlocutorul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



