PSD și PNL Brașov reclamă că le-ar fi „hărțuiți” oamenii de afaceri

Președintele PD-L Brașov, George Scripcaru, a replicat că este vorba despre „invenții și aberații”
Liderul PSD Brașov, deputatul Constantin Niță, i-a acuzat ieri public pe reprezentanții PD-L de faptul că „trimit comisii de control ale instituțiilor deconcentrate la agenții economici social-democrați sau ai persoanelor care au sprijinit acest partid”.
Niță a afirmat că a primit semnale în acest sens din partea mai multor oameni de afaceri care, dintr-o dată s-au trezit cu controale la firmele lor, în special de la Garda Financiară: „Toate aceste verificări și razii au rol de a intimida, manevră care nu-și are locul într-o societate democratică”.
Același lucru l-a reclamat și omul de afaceri liberal Florin Teodorescu, vicepreședinte al Biroului Politic Municipal al PNL Brașov, care a declarat ieri că „firmele mele fac acum obiectul unor ample controale!”.
Liderul PD-L Brașov, George Scripcaru, a afirmat că este vorba despre „invenții și aberații”, declarând că nu a solicitat nimănui să desfășoare controale, „mai ales că nu am nici o autoritate și nici o relație de coordonare asupra instituțiilor la care se face referire”.
Față de afirmațiile menționate, directorul coordonator adjunct al Gărzii Financiare Brașov, Florin Păunescu, a precizat că „nu am făcut niciodată nici un fel de control la comanda nimănui!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




