„Învârteli” penale cu prestări de servicii din străinătate de… 5,19 milioane de euro

Garda Financiară estimează la peste 55 de miliarde de lei vechi prejudiciul adus statului de o firmă din Brașov
Când vine vorba de evaziune fiscală, unii nu se mulțumesc cu câteva miliarde de lei vechi prin conturile personale, trecând la milioane de euro „plimbate” ilegal și la… importul de muncitori. Organele de cercetare penală se ocupă de un astfel de dosar întocmit de Garda Financiară brașoveană, în urma verificărilor făcute în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF).
Salarii fără să fie… salariați
Este vorba de un agent economic din Brașov, al cărui administrator, ajutat de un asociat, a confundat conturile societății cu cele personale. Astfel, potrivit constatărilor comisarilor, în perioada martie 2008 – martie 2009, administratorul a ridicat din casieria firmei respective peste 800.000 de lei (opt miliarde de lei vechi), fără să dețină nici un fel de document justificativ privind cheltuielile efectuate. Mai mult, în decurs de doar o săptămână, în octombrie 2008, acesta a dispus alimentarea din contul societății a cardului său personal cu suma de 92.602,31 lei, precum și pe cel al unui asociat al companiei, cu 100.369,81 lei. Operațiunea a fost repetată și în lunile ianuarie și februarie 2009, când cele două carduri personale au fost alimentate cu câte 50.000 de lei. Sperând că ulciorul va merge de foarte multe ori la apă, pe ordinele de plată prin care s-au alimentat cardurile a apărut explicația: „alimentare card salariu”, cu toate că cei doi nu aveau calitatea de salariați.
Și un pic de spălare de bani…
Aceeași societate brașoveană a achitat, în perioada martie – decembrie 2008, diverse servicii efectuate de diferite persoane fizice și juridice din străinătate, în valoare totală de 5,19 milioane de euro. În schimb, la momentul controlului, cei responsabili nu au putut prezenta certificatele de rezidență fiscală emise de statele în care își aveau reședința destinatarii. De asemenea, pentru o parte din serviciile prestate de cei „de afară”, nu a existat nici o justificare în scopul activității desfășurate de firma din Brașov, au mai stabilit comisarii și polițiștii SIF.
Cheltuieli cu angajații altora
Aceeași societate a executat și o construcție pentru un alt agent economic brașovean, folosind în acest scop muncitori angajați la firme din Bulgaria și Ungaria, cărora le-a suportat cheltuielile aferente de la locul de cazare la punctul de lucru și înapoi, cele pentru cazare și masă. Numai că, potrivit legii, astfel de cheltuieli nu intră în categoria celor deductibile, deoarece nu au fost făcute pentru proprii angajați, ci pentru cei ai unor firme prestatoare de servicii.
Fiind vorba despre dovezi clare de evaziune fiscală, prejudiciul total de pe urma tuturor neregulilor, adus bugetului de stat, a fost estimat de Garda Financiară la peste 5,5 milioane de lei, respectiv 55 de miliarde de lei vechi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





