Jumătate din amenzile ITM s-au dat în 2009 pentru „munca la negru”

Anul trecut, din totalul amenzilor aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brașov, adică 1.150.600 de lei, jumătate, respectiv 661.900 de lei a fost plătită de angajatorii care nu au încheiat contracte de muncă cu salariații.
Potrivit bilanțului prezentat de directorul coordonator adjunct Relații de Muncă, Doina Jucălea, în 2009, s-au efectuat 1.826 de controale având ca obiectiv verificarea modului în care se respectă prevederile legale referitoare la încheierea contractelor individuale de muncă. În urma controalelor, au fost identificați utilizând muncă fără forme legale 132 de angajatori, iar numărul persoanelor găsite muncind fără contracte de muncă a fost de 560, dintre care 129 de femei și 11 tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani. Inspectorii de muncă au aplicat 147 de sancțiuni, dintre care 137 de amenzi contravenționale și 10 avertismente. „De regulă, în aceste situații aplicăm amenzi, avertismentele fiind aplicate numai în situațiile în care a fost constatată prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale”, a declarat Jucălea.
Pe lângă cele 137 de amenzi aplicate pentru munca la negru, în 2009, ITM a mai aplicat alte 136 de sancțiuni. „Am mai constatat că angajatorii nu depuneau la noi, în termenul prevăzut de legislație, documentele de încetare a contractului individual de muncă, motiv pentru care oamenii nu își puteau recupera carnetele de muncă. De asemenea, am mai dat amenzi și pentru nerespectarea termenului de plată al salariilor, neachitarea drepturilor bănești cuvenite pentru munca în timpul nopții sau pentru neacordarea tichetelor de masă sau nerespectarea salariului minim pe economie”, a mai declarat Jucălea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




