Editorial: Migrația campionilor

Urmând exemplul multor talente și minți luminate care s-au realizat „afară” în varii domenii de activitate, medicii noștri părăsesc „intensiv” spațiul carpato-dunăreano-pontic, alegând să profeseze în țări unde veniturile obținute-s direct proporționale cu munca depusă. Mai nou, sute de profesori, sătui de „ț” legi unice fără norme de aplicabilitate și alte aberații din sistem, stau concentrați în blocstarturi, așteptând oferte chiar din zona Golfului și nordul Africii, unde, grație trecutului, școala românească se bucură de respectul cuvenit.
Aș putea pune pariu că, dacă fondistul Paul Pepene va da lovitura și la Olimpiada găzduită de Vancouver și va continua să fie tratat cu spatele de notabilitățile mioritice, rezultatele sale fiind recompensate cu mărunțișul pentru ojă, de pildă, din Vuitton-ul ex-ministresei Ridzi sau al Plăcintei portocalii, atunci va fi rapid naturalizat de un stat care apreciază, într-adevăr, performanța sportivă. Precum germanul Johann Mühlegg, devenit ulterior cetățean spaniol.
Ţin minte că în 2002, la Mondialele de schi nordic de la Lahti, după evoluțiile apreciate ale lui Antal Zsolt, actualmente serviceman al lotului național de biatlon, clasat în fața tuturor concurenților americani, răsfățați cu cele mai bune condiții, federalii din SUA au avut intenția serioasă de a-l „transfera”. Singurul impediment în calea oficializării mutării a fost vârsta destul de înaintată a „tricolorului”, care în cursa de 50 de kilometri a J.O. de la Torino, cântecul său de lebădă, a condus fascinant mai bine de o oră. Chiar, cineva spusese atunci: „Dacă băiatul de loc din Valea Strâmbă ar fi beneficiat de un «tratament» similar cu al adversarilor săi, ar fi dat lovitura vieții în Italia. Așa, săracului i-au cedat picioarele”.
Extinzând puțin, în aceeași ipostază cu Pepene este Reka Ferencz, mai ales că, la un moment dat, și Eva Tofalvi, modelul campioanei mondiale de junioare, a cochetat cu ideea de a reprezenta Ungaria în competiții de anvergură.