Social-democrații ard în flăcări….violete

Mircea Geoană, Adrian Năstase, Miron Mitrea și Cristian Diaconescu și-au anunțat intenția de a candida la șefia PSD
La debutul Consiliului Național al PSD, desfășurat ieri la București, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că mai importante decât candidaturile anunțate sunt „liniile directoare” pe care ar trebui să meargă partidul, iar competițiile dintre grupurile formate în partid „sunt ucigătoare pentru PSD”. Mircea Geoană a considerat că președinția PSD este prea importantă ca să fie lăsată la cheremul „micilor jocuri de culise”.
Patru pentru șefia PSD
Cei patru candidați la funcția de președinte al partidului sunt Mircea Geoană, Adrian Năstase, Miron Mitrea și Cristian Diaconescu.
Fostul premier Adrian Năstase a anunțat ieri că va candida la președinția PSD la congresul de peste două săptămâni. „Da, candidez la președinția PSD”, a spus Năstase, precizând însă că nu dorește să candideze la următoarele alegeri prezidențiale. „Nu-mi doresc să mai fiu ministru, premier sau candidat la președinție”, a zis social-democratul. Adrian Năstase s-a declarat nemulțumit de faptul că, în ultimii ani, PSD a pierdut de cinci ori alegerile.
Mircea Geoană a declarat că PSD trebuie să scape de eticheta de partid corupt și urmaș al PCR. „Nu aș vrea să transformăm acest for într-un simplu concurs de frumusețe. Nu aș vrea să ne îndepărtăm de problemele adevărate ale partidului. Pentru cei pe care i-am dezamăgit, inclusiv prin acea neinspirată vizită la ceas de noapte la domnul Vântu, îmi cer scuze. Liviu Dragnea poate să vă spună un alt moment, pe care l-am trăit, atunci când Curtea Constituțională ne-a respins acel apel, am fost timp de câteva ore pe punctul de a-mi depune demisia din funcția de președinte al partidului”, a spus liderul PSD.
„Dragă Mircea, vizita la Sorin Ovidiu Vântu nu este lucrul cel mai grav, ci faptul că nu este explicată”, a spus ieri europarlamentarul PSD Adrian Severin, care este de părere că partidul nu poate să câștige viitoarele alegeri dacă continuă „într-o formulă care nu i-a adus victoria” și trebuie să dea „mingea în spate pentru a merge înainte”.
Diaconescu: Nu am alternativă
Senatorul Cristian Diaconescu a declarat, ieri, în cadrul discursului susținut în fața membrilor CN al PSD, că nu are alternativă decât să candideze la președinția partidului, apreciind că „prea multe resentimente” ar putea dăuna partidului. „Va trebui să rămânem uniți, împreună”, a spus Diaconescu, precizând că ar dori ca în 2012 partidul să câștige puterea și să guverneze singur. În ce privește modificările din statutul partidului, senatorul s-a arătat nemulțumit de faptul că o persoană poate deține „două, trei, patru funcții în partid”.
Pe de altă parte, senatorul PSD, Miron Mitrea, a reproșat actualei conduceri PSD că a reușit să îndepărteze din partid oameni extrem de valoroși, precum Sorin Oprescu, Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Ioan Rus și Ioan Mircea Pașcu. „Am reușit să îndepărtăm și oameni extrem de valoroși. Sorin Oprescu a fost dat afară din partid pentru că a îndrăznit să-l contracandideze pe Mircea Geoană. A venit înapoi când au fost alegeri pe București. L-am refuzat și am ajuns în situația în care unul dintre cei mai buni oameni ai PSD e primar independent, nu al PSD”, a susținut Mitrea. El a mai precizat că, în opinia sa, Vanghelie nu face bine imaginii PSD la nivel național. „Vanghelie este un foarte bun primar la sectorul 5, dar nu trebuie să reprezinte PSD la nivel național, nu ne face bine”, a spus Mitrea.
Iliescu nu mai vrea președinte de onoare
Ion Iliescu a susținut că nu îl interesează să candideze la nici o funcție în partid, preferând ca la vârsta sa să se concentreze asupra unor reflecții „care să rămână în scris pentru cei ce se apleacă spre abordarea unor probleme actuale ale societății românești”.
El a criticat dur actuala conducere, întâlnirile din restaurante ale liderilor PSD, s-a întrebat de ce are partidul nevoie de „această armată de vicepreședinți” și a spus că se va gândi dacă este necesară menținerea în Statutul PSD a funcției de președinte de onoare. De asemenea, el s-a arătat în dezacord cu ideea de organizare a alegerilor pentru conducerea partidului pe echipe, pe moțiuni, fiind de părere că această variantă va duce la scindări în formațiune.
Congresul Extraordinar, pe 20 februarie
Consiliul Național al PSD a aprobat, în unanimitate, organizarea pe data de 20 februarie a Congresului Extraordinar, în cadrul căruia se vor analiza acțiunile politice de la ultimul Congres, modificarea Statutului și alegerea conducerii.
Liderul PSD Brașov spune că „s-au clarificat o serie de probleme”
Față de evenimentele de ieri liderul PSD Brașov, Constantin Niță, ne-a declarat că „a fost un exercițiu democratic normal într-un partid deschis și transparent ca PSD. Am dezbătut o serie dintre problemele de actualitate ale partidului, găsind și rezolvări în perspectivă, am luat în discuție strategii politice și ca alternativă la actuala guvernare, precum și au fost anunțate o serie de candidaturi la președinția PSD. Au existat păreri pro și contra și am clarificat o serie de poziții”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





